A căzut complet gol de la balconul apartamentului său de lux
Ultima actualizare:
Un medic de succes din Londra a murit într-un mod şocant miercuri, după ce a căzut de la balconul apartamentului său din cartierul West Hampstead.
Nazim Mahmood (34 de ani) era medic estetician şi îşi făcuse un nume asigurând tratamente cu botox clientelor sale. Avea două clinici şi urma s-o deschidă pe a treia.
Mahmood era singur pe balconul locuinţei sale estimate de la 900.000 de euro când a căzut complet gol pe trotuar, spre groaza trecătorilor. Un doctor aflat din întâmplare în zonă a încercat să-l resusciteze, fără succes, scrie Daily Mail.
Poliţia anchetează cazul şi susţine că moartea esteticianului a fost un simplu accident.