Cum se vede din străinătate scandalul dintre Băsescu şi Ponta pe tema "agentului sub acoperire"

Ultima actualizare:

    Noi acuzaţii din partea lui Traian Băsescu l-au vizat direct pe premierFoto Adevarul
Noi acuzaţii din partea lui Traian Băsescu l-au vizat direct pe premierFoto Adevarul

şi Principalele agenţii de presă relatează despre acuzaţiile formulate de către preşedintele Traian Băsescu la adresa actualului premier şi candidat la preşedinţie, Victor Ponta, potrivit cărora acesta din urmă ar fi fost "agent sub acoperire" al SIE între 1997 şi 2001.

"Victor Ponta trebuie să recunoască faptul că între 1997 şi 2001 a fost agent sub acoperire al Serviciului de Informaţii Externe (SIE)", a declarat Băsescu într-un interviu acordat jurnalistului Rareş Bogdan, luni seară.

Agence France-Presse precizează că Ponta, acuzat de Băsescu că a fost "agent infiltrat", încălcând legea, pe când era procuror, a respins aceste acuzaţii marţi. Acuzaţiile sunt lansate cu mai puţin de trei săptămâni înainte de primul tur al alegerilor prezidenţiale, un scrutin în care Ponta este prezentat ca favorit în sondaje, notează AFP, citat de mediafax.ro.

"Sunt numai miniciuni", i-a replicat Ponta de la Iaşi (nord-est), acuzându-l la rândul său pe preşedinte, că este "tulburat". "După ce mi-am finalizat studiile la Facultatea de Drept, în 1995, am respectat legile şi mi-am servit ţara ca magistrat, deputat, ministru şi apoi prim-ministru", a adăugat el.

The Associated Press (AP), care precizează că Băsescu, în calitate de preşedinte, este cel care-i numeşte în funcţie pe directorii principalelor două servicii de informaţii române, scrie că acesta "nu a prezentat nicio dovadă" în susţinerea acuzaţiilor formulate şi că este rivalul politic al lui Ponta, deşi nu candidează la preşedinţie. AP comentează că acesta este ultimul episod implicând influentele servicii române de informaţii, după ce şeful SIE a demisionat luna trecută pentru a candida la funcţia de şef al statului, la câteva zile după ce un jurnalist de televiziune a dezvăluit că a fost ofiţer sub acoperire.

Reuters îl citează pe ministrul Justiţiei din Guvernul Ponta, care a afirmat că declaraţia lui Băsescu pare să fie o strategie de campanie. Agenţia aminteşte că, după ce a venit la putere, Ponta a fost mustrat de către Uniunea Europeană (UE), în urma eforturilor pe care le-a depus pentru a-l suspenda din funcţie pe Băsescu printr-un referendum naţional, provocând îngrijorări cu privire la statul de drept. "România deţine un record de dezvăluiri colorate în timpul campaniilor", comentează Reuters, adăugând că în 2009 presa ostil[ lui Băsescu au difuzat o înregistrare în care acesta era surprins, în opinia lor, lovind un copil. Băsescu a negat acuzaţiile, iar unii dintre susţinătorii săi au afirmat că era vorba despre o împingere şi nu o lovitură sau că era un clip trucat.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
bridge 7770337 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net