Cutremurător! Şi-au închis copilul autist într-o cuşcă şi l-au lăsat acolo timp de câţiva ani
Un cuplu care locuia în suburbia oraşului Los Angeles, în Statele Unite, a fost arestat marţi pentru că şi-a închis fiul autist, în vârstă de 11 ani, într-o cuşcă metalică, relatează AFP.
Copilul, care este incapabil să comunice, a fost plasat sub protecţie judiciară împreună cu fratele şi sora sa, după arestarea părinţilor, a precizat Bob Dunn, purtătorul de cuvânt din Anaheim, o localitate situată la sud-est de Los Angeles.
În cuşca în care fusese plasat copilul se afla o saltea. Informaţiile cu privire la timpul petrecut de băiat în cuşcă variază, fiind vorba "de câteva ore sau chiar ani", a adăugat Dunn.
"Probabil, punerea copilului în cuşcă era pentru părinţii săi" un mod de a face faţă "crizelor provocate de autism", a afirmat Dunn pentru postul de televiziune local KTLA.
Ambii părinţi sunt de origine vietnameză şi nu vorbesc fluent limba engleză. Ei au fost arestaţi sub acuzaţia de punere în pericol a unui minor privare de libertate în mod ilegal
Băiatul autist, fratele său, în vârstă de zece ani, şi sora, în vârstă de opt ani, sunt într-o stare fizică bună.