Imagini şocante! Trupurile victimelor tragediei aviatice, înşirate pe şoşea, după ce au stat trei zile în soare
Tragedia din Ucraina, unde un avion cu 298 de persoane s-a prăbuşit, este departe de a se încheia.
Bătaia de joc la adresa rudelor victimelor şi chiar asupra pasagerilor neinovaţi care au murit dintr-o eroare stupidă continuă.
Astfel, după ce timp de trei zile trupurile morţilor au fost lăsate în soare, la peste 30 de grade, au fost luate apoi şi încărcate într-un tren frigorific.
Înainte însă, au fost aliniate la marginea unei şosele, în pungi de plastic şi lăsate acolo timp de câteva ore.
Aerul de la faţa locului era unul irespirabil, din cauza celor 200 de cadavre afşate într-o stare avansată de degradare, iar muştele roiau peste tot, făcând atmosfera şi mai macabră.
Cu toate această bătaie de joc, poliţia locală insistă că a făcut tot ce s-a putut în acest caz.
În acest moment, nu se ştie ce s-a întâmplat cu cele 200 de trupuri intrate in stare de putrefacţie, deoarece nimeni nu a dat amănunte presei sau rudelor victimelor.
Surse din Ucraina susţin că se tem ca nu cumva cadavrele să ajungă în Rusia sau că vor fi folosite ca intrument de negociere cu liderii rebelilor.
Nici la locul prăbuşirii avionului nu sunt lăsate autorităţile, astfel că nu se ştie, nici acum, adevăratul motiv ce a dus la prăbuşirea avionului.
Trupurile victimelor au fost încărcate într-un tren frigorific