Îţi vor da lacrimile. Cum s-a distrat câinele Dukey, în ziua în care a fost eutanasiat FOTO
Iubitorii şi mai ales deţinătorii de animale de companie ştiu că este foarte greu atunci când animalul pe care l-ai crescut şi întreţinut moare. Poate şi mai greu este atunci când acesta trebuie eutanasiat pentru a nu se mai ghinui. Conştientizarea faptului că la sfârşitul zilei trebuie să îţi iei la revedere de la cel care ţi-a fost alături atâţia ani, face ca momentul să fie unul extrem de emoţionant şi greu.
Este cazul lui Dukey, un câine din Houston, Statele Unite care a fost eutanasiat de stăpâna sa pentru a-i curma din suferinţă. Acesta trecuse deja prin chinurile amputării unui picior în urma unui accident, iar în prezent se lupta cu o tumoare care începuse să-i separe coastele, cauzându-i dureri cumplite. Cum medicii veterinari nu au mai putut face nimic, stăpânei lui i s-a sugerat varianta eutanasierii lui Dukey. Femeia a fost de acord într-un final cu propunerea medicilor, nu înainte de a-i oferi iubitului ei câine o ultimă zi plină de distracţii şi activităţi pe care acesta le îndrăgea.
"Am murit astăzi", de Dukey.
Ziua a început cum nu se putea mai bine. Am mâncat o mulţime de hamburgheri şi am avut o petrecere.
Şi am râs mult.
Apoi m-am gândit la cât de mult îmi va lipsi acest loc.
Prietena mea, Kristen, a venit să mă vadă astăzi.
Până mă întâlnesc cu veterinarul, am plecat spre parc, la o plimbare şi, de ce nu, o bălăceală.
Îţi mulţumesc că vii cu mine Kristen.
Promite-mi că vei avea grijă de ei în lipsa mea.
Ne-am udat astăzi.
Am fost foarte fericit.
Obosit, m-am aşezat la umbră şi am aşteptat veterinarul.
Medicul a venit şi a luat şi seringa cu ea.
Nu am simţit nimic. Nici durerile obişnuite nu le mai aveam.
Doar linişte.