Au câştigat la loto de trei ori într-o lună
Au noroc cu caru'! În doar două săptămâni, Calvin şi Zatera Spencer din Virginia, SUA, au câştigat de trei ori la loterie, în total 2.050.000 de dolari (6,6 milioane de lei).
Unii au o baftă, dar alţii parcă întrec orice măsură. Doi americani din Portsmouth, Virginia, se pot considera cei mai norocoşi oameni din lume. Calvin şi Zatera Spencer au câştigat la loteria americană nu o dată, nu de două ori, ci de trei ori, în doar două săptămâni. Cei doi s-au trezit cu primul milion de dolari (3,2 milioane de lei) pe 12 martie.
La mai puţin de două săptămâni, la 26 martie, ei au mai încasat 50.000 de dolari (161.600 de lei), după ce au jucat la Loteria din Virginia.
Dar nu s-au oprit aici. La doar o zi după ce au încasat cel de-al doilea premiu, Calvin şi Zatera au mai câştigat un milion de dolari, după ce au cumpărat un loz răzuibil dintr-o benzinărie. „Iubito, iar le-am luat banii", a sărit în sus de bucurie Calvin. Spencer n-are de gând să se oprească aici, mai ales că norocul se ţine scai de el.
În doar un an de zile, Phillis (58 de ani) şi Joseph Palmarchuk (60 de ani) din Michigan, Statele Unite, au câştigat de două ori la loto. Cuplul a câştigat nu mai puţin de 1,35 de milioane de dolari (circa 4,49 milioane lei) la loto, la scurt timp după ce a încasat un milion de dolari în statul Tennessee.