VIDEO Jurnalistul decapitat a simţit că va sfârşi tragic
Avea 40 de ani şi tot ce visa era să-şi facă meseria de ziarist. James Foley a plecat în noiembrie 2012 de acasă luându-şi adio de la soţie şi copil şi nu s-a mai întors. A fost decapitat în inima deşertului.
„Da, jurnalistul executat de reprezentanţii mişcării jihadiste Statul Islamic (SI) este James Foley”, a tunat comunicatul remis marţi de autorităţile americane, la scurt timp de la postarea pe Youtube a execuţiei care a îngrozit planeta. James Foley a fost răpit în noiembrie 2012, la scurt timp după ce a plecat iar pe front, în Siria, în timpul unei ambuscade create între trupele sunnite şi forţele guvernamentale, lângă satul Taftanaz. De atunci nu s-a mai ştiut nimic de el. Mama lui Diane şi prietenii au făcut apeluri repetate pentru eliberarea lui. În zadar.
Copilul şi soţia lui Foley se rugau zi de zi sperând într-un miracol. Minunea, însă, nu s-a produs.
James a fost decapitat de un fundamentalist SI după ce a fost obligat să recite un mesaj de ameninţare la adresa SUA. Ras în cap, tânărul a înfruntat cu demnitate până în ultima clipă sentinţa groaznică. Filmarea redă toate secvenţele execuţiei şi se încheie cu scena groaznică în care capul desprins de trup este aşezat pe spatele victimei. Îndurerată, mama lui Foley a declarat pentru NY Post: „A simţit că se va întâmpla ceva tragic”.