Al treilea cadavru descoperit după raidurile antiteroriste din Paris
Se pare că o altă persoană a fost ucisă în timpul raidurilor antiteroriste care au avut loc miercuri (18 noiembrie), la Saint-Denis, la periferia Parisului. Cadavrul unei femei a fost descoperit pe sub dărâmăturile clădirii care a fost luată cu asalt de către forțele speciale franceze.
Doi teroriști au murit în timpul raidurilor. Creierul atentatelor de la Paris, Abdelhamid Abaaoud, a fost ucis de către polițiști, iar verișoara acestuia, Hasna Airboulahcen s-a aruncat în aer, potrivit The Huffington Post. Deocamdată, nu este cunoscută identitatea persoanei găsită sub dărâmături. Cel mai probabil, cadavrul găsit este al unui alt terorist. În urma raidurilor antiteroriste de miercuri (18 noiembrie), au fost reținuți șapte suspecți.
Antentatele de la Paris, care au avut loc pe 13 noiembrie, s-au soldat cu 132 de morți și 350 de răniți.
Știre în curs de actualizare