Anchetă BBC cu privire la faimosul interviu al Prințesei Diana, din 1995. Ar fi fost șantajată de reporter

Ultima actualizare:

    nterviul din 1995 a fost urmărit de 25 de milioane de telespectatori la momentul difuzăriiFoto: Getty Images
nterviul din 1995 a fost urmărit de 25 de milioane de telespectatori la momentul difuzăriiFoto: Getty Images

BBC a demarat o nouă anchetă privind interviul realizat de jurnalistul Martin Bashir cu prinţesa Diana în 1995 pentru programul „Panorama”, în care ea a dezvăluit problemele din relația cu prințul Charles. În faimosul interviu, Lady Di a mărturisit că soțul ei a înșelat-o, dar și că nu îl vede vreodată apt pentru tronul regal. Interviul din 1995 a fost urmărit de 25 de milioane de telespectatori la momentul difuzării.

Interviul a făcut înconjurul lumii, însă în documentarul „The Diana Interview: Revenge of a Princess”, difuzat luni seară (9 noiembrie de postul britanic ITV, este susţinut că Bashir s-a folosit de documente bancare falsificate care l-ar fi ajutat să să aibă exclusivitatea, potrivit news.ro. Graficianul Matt Wiessler a spus că Bashir i-a cerut să creeze aceste documente şi că a fost „ţap ispăşitor” într-o anchetă a BBC din 1996 făcută legat de interviu.

„Este ca şi cum ai da vina pe un stilou pentru un scris urât”, a declarat Wiessler marţi (10 noiembrie) la BBC Radio 4. „Nu ştiu cum poţi spune plauzibil o poveste că un designer grafic este de vină pentru folosirea unor documente ca fals şi am trăit cu asta 25 de ani. Cel care trebuie să iasă în faţă este Martin Bashir. Este singurul care are răspunsuri”.

Diana, șantajată pentru acest interviu

Ancheta din urmă cu mai mult de 20 de ani a fost condusă de Tony Hall, care a devenit apoi director general al BBC şi care a fost vara aceasta înlocuit de Tim Davie. În urma anchetei interne, Wiessler nu a mai lucrat pentru BBC, în timp ce Bashir a fost găsit „un om onest”.

Aceste noi detalii au ieşit la lumină în timpul unei investigaţii făcute de jurnalistul Andy Webb, care a scris şi regizat „Diana: The Truth Behind the Interview”, documentar difuzat de Channel 4 în a doua parte a lunii octombrie. Webb a cerut documente folosite în interviul din programul „Panorama”, în baza legii privind accesul liber la informaţii, în 2007, şi a primit acces la ele cu 48 de ore înainte ca documentarul să fie difuzat.

Declaraţiile false arată că doi curteni au fost plătiţi de serviciile de securitate pentru a oferi informaţii despre Diana. Acestea au fost văzute de fratele prinţesei, Charles Spencer, care a spus că l-au convins să o prezinte lui Bashir pe sora sa.

Spencer a cerut, recent, să fie făcută o anchetă şi a luat legătura du Tim Davie. „Dacă nu vedeam acele declaraţii, nu l-aş fi prezentat pe Bashir surorii mele”, i-a scris Spencer lui Davie în luna octombrie.

Bashir, editor BBC în prezent, se recuperează acum după o intervenţie pe cord şi a avut probleme importante, anul acesta, după ce a contractat Covid-19, a spus un purtător de cuvânt al BBC. El este, momentan, indisponibil. Davie a anunţat luni că BBC a comandat o anchetă independentă. „BBC ia asta foarte în serios şi vrem să ajungem la adevăr”, a afirmat el.

Ce dezvăluiri a făcut Lady Di în celebra emisiune

Diana a pus la îndoială oportunitatea prințului Charles de a fi rege, și-a recunoscut propria infidelitate și a dezvăluit-o și pe a soțului - într-o  frază care nu va fi uitată niciodată. „Am fost trei în această căsătorie, așa că a fost cam aglomerată”, a spus ea, cu ochii lăcrimând. 

Interviul pentru Panorama a fost filmat în secret la Palatul Kensington pe 5 noiembrie 1995. Secretarul privat și prietenii Dianei nu au știut nimic, deși se spune că fosta ei cumnată Sarah Ferguson știa unele dintre planurile ei. Prietenii au spus unui ziar că producătorul de film Lord Puttnam, un prieten apropiat al Dianei,  a vizitat-o ​​cu două săptămâni înainte de filmare pentru a o ruga să se răzgândească. Ulterior, Diana a explicat că, dacă ar fi spus oamenilo rdespre emisiune, interviul „ar fi fost tras complet într-o altă direcție sau transformat în ceva diferit”.În interviu, ea a mărturisit că fusese îndrăgostită de ofițerul James Hewitt și a declarat că se îndoia că Charles era potrivit pentru a fi rege. Ea a spus: „Pentru că îi cunosc personalitatea, aș crede că slujba de top, așa cum o numesc, i-ar aduce limitări enorme și nu știu dacă s-ar putea adapta”.

S-a zvonit că ar exista încă 20 de minute din acel interviu, care ar putea conține remarci disprețuitoare despre alți membri ai Familiei Regale. Prietenii i-au spus unui expert regal că Diana a ținut materialul, păstrat într-o cutie de pălării, pentru oricând ar putea avea nevoie de el.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net