Au ars de vii la 6.700 de metri înălţime

Ultima actualizare:

    Fotografii: AP
Fotografii: AP

Durere de nedescris pentru familiile celor 56 de pasageri şi 10 membri ai echipajului care au pierit deasupra Mării Mediterane! Cursa Paris-Cairo MS804, aparţinând Egypt Air, a fost blestemată. Anchetatorii spun că „e posibil să fi fost un atac terorist”.

Avionul Airbus 320 aparţinând Egypt Air decolează miercuri seara de pe aeroportul francez Charles de Gaulle la ora locală 23:09. După 14 minute de întârziere, cei 56 de pasageri se instalează confortabil în scaune aşteptând ca aeronava să ajungă la înălţimea de croazieră de 11.000 de metri. Se gândesc că vor ateriza la Cairo după ora 3:00 dimineaţa. Unii dintre ei aţipesc.

Rămăşiţele avionului Metrojet au căzut în Peninsula Sinai
Rămăşiţele avionului Metrojet au căzut în Peninsula Sinai

La ora 2:45, cu doar 40 de minute înainte de aterizare, se produce dezastrul. Avionul dispare de pe radare imediat după ce intră în spaţiul aerian egiptean, deasupra Mării Mediterane, la 240 de kilometri de insula Karpathos, Grecia. Conform ultimelor date înregistrate de la sol, zbura la 11.280 de metri altitudine. La bordul cursei MS804 se aflau 15 francezi, 30 de egipteni, un sudanez, doi irakieni, un britanic, un belgian, un canadian, un portughez şi un algerian. Conform Ministerului Afacerilor Externe, nici un cetăţean român nu se afla în aeronavă. Un martor ocular din Alexandria, Egipt a declarat pentru „Le Parisien” că a văzut o minge de foc pe cerul nopţii, cu puţin timp înainte de ora trei. Conform protocoalelor aviatice internaţionale, avionul începea procedurile de aterizare. Surse egiptene au declarat pentru Daily Mail că avionul a „desenat pe cer o spirală la aproximativ 7.000 de metri şi apoi a căzut în apele mării de la 6.700 de metri”. Operaţiunile de salvare au fost iniţiate la scurt timp după anunţarea dispariţiei. Piloţii nu au apucat să dea vreun mesaj de alarmă. Comandantul avea 6.275 de ore de zbor. Moartea a venit fulgerător pentru cei 66 de oameni de la bordul avionului. Anchetatorii cred că nici un om nu mai trăia în momentul în care bucăţile avionului au căzut în mare.

În comunicatul oficial emis de Airbus se arată că avionul Airbus 320, care opera sub însemnul Egypt Air, avea numărul de serie 2088 şi a fost livrat direct din fabrică în noiembrie 2003. Avionul a acumulat în cei aproape 13 ani de activitate de la Egypt Air peste 48.000 de ore petrecute în aer. Experţii Airbus şi-au oferit serviciile în desfăşurarea anchetei şi au ţinut să precizeze că primul Airbus 320 a fost lansat în 1988 şi până la finele lui aprilie 2016 toate cele 6.700 de aeronave A320 au îndeplinit cu succes 180 de milioane de ore de zbor în 98 de milioane de curse.

Tragedii care au şocat planeta


    Rămăşiţele avionului Metrojet au căzut în Peninsula Sinai
Rămăşiţele avionului Metrojet au căzut în Peninsula Sinai

Toţi cei 224 de pasageri aflaţi la bordul zborului Kogalymavia 9268, cunoscut şi ca Metrojet, au decedat după ce o bombă pusă de Statul Islamic a fost detonată în interiorul aeronavei, când aceasta a decolat din Egipt, cu direcţia Sankt Petersburg. 

Zborul 9525 Germanwings s-a prăbuşit în Alpii Francezi după ce a decolat din Barcelona, Spania, cu direcţia Düsseldorf, Germania. Toţi cei 150 de pasageri au murit pe loc. Vinovatul tragediei a fost copilotul Andreas Lubitz, care a prăbuşit aeronava în mod intenţionat. 

Zborul 17, aparţinând Malaysia Airlines, pe ruta Amsterdam - Malaezia, a fost lovit de o rachetă deasupra zonei Doneţk din Ucraina. Toţi cei 298 de pasageri au decedat în urma impactului care a pulverizat aeronava pe o suprafaţă de peste 5 kilometri.

Zborul 370, aparţinând Malaysia Airlines, a dispărut de pe radar după ce a decolat din Kuala Lumpur cu direcţia Beijing. După 10 luni de căutări, pe 29 ianuarie 2015, guvrnul malaezian a declarat pierderea MH370 ca fiind un accident şi toţi pasagerii au fost declaraţi în mod oficial decedaţi. Ce s-a întâmplat cu acel zbor rămâne unul dintre cele mai mari mistere aviatice din istorie.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
padure tropicala jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net