Autorul masacrului din Florida va pleda vinovat cu o condiție! Ce le-a spus judecătorilor
Autorul masacrului de la liceul din Florida, de săptămâna trecută, a fost dus pentru a doua oară în fața instanței. Au fost stabilite condițiile în care se va desfășura procesul.
Nikolas Cruz, autorul atacului armat de la liceul din Florida, soldat cu 17 morți, a fost supus unui interogatoriu și va rămâne în arest, fiind acuzat de 17 crime cu premeditare. Adolescentul a fost adus pentru a doua oară în fața instanței pentru a fi stabilite condițiile în care se va desfășura procesul. Pe tot parcursul audierii, Nikolas Cruz a ținut capul plecat și a tăcut. Cruz va fi judecat pentru uciderea celor 17 elevi și profesori şi, din câte se pare, ar fi acceptat să pledeze vinovat, dacă procurorii nu cer pedeapsa capitală.
În timp ce Cruz pleda vinocat, în fața Casei Albe avea loc o manifestație împotriva armelor de foc. Ceea ce este cu adevărat revoltător este faptul că Nikolas Cruz, în vârstă de 19 ani, obținuse autorizația pentru o armă semi-automată, deși au existat avertizări în privința comportamentului său violent.Mai mult decât atât, cei de la FBI au recunoscut că aveau informaţii despre comportamentul straniu al tânărului şi că ştiau că acesta făcea parte dintr-un grup rasist care militează pentru supremația rasei albe, informează nytimes.com.
Poliţiştii au reconstituit firul faptei lui Cruz şi au povestit că tânărul a mers la supermarket după ce a comis crimele pentru a-şi lua o băutură, fiind reţinut 40 de minute mai târziu după oribila întâmplare. Adolescentul și-a recunoscut faptele și le-a spus anchetatorilor că „a început să împuște elevii pe care i-a văzut pe holurile și în curtea liceului”. Riscă să fie condamamnat la închisoare pe viaţă pentru atacul pe care l-a comis.