Băbuţele şi-au tras funicular în cartier
Ultima actualizare:
Femeile bătrâne din cartierul Yeşildere al oraşului Muradiye, districtul Rize, îşi riscă viaţa pentru a ajunge la şoseaua cea mai apropiată din regiunea Mării Negre a Turciei.
Ele folosesc un funicular improvizat, fiindcă nu există drum până la casele lor, situate în vârful unei coline de 800 de metri. Distanţa pe care se deplasează cu funicularul, numit de localnici varangel, este de 120 de metri, iar cablul acestuia este ridicat la 100 de metri înălţime. Marifet Yıldırım, de 68 de ani, şi Yüksel Fırtına, de 63 de ani, se chinuie îngrozitor ca să călătorească astfel, dar nu au altă soluţie. Sunt conştiente că oricând cablul s-ar putea rupe, însă nu au cum să plece şi să se întoarcă altfel acasă.