Cât de mult s-a schimbat lumea după 44 de ani de închisoare
Otis Johnson a fost condamnat la închisoare la vârsta de 25 de ani. A petrecut 44 de ani după gratii, pentru tentativă de crimă, după ce a atacat un poliţist. A ieşit din închisoare în august 2014, iar ce a văzut l-a lăsat complet bulversat şi uluit.
Otis a avut parte de tot felul de şocuri când a ieşit din închisoare. Nevând nici un fel de contact cu societatea din afară din 1975, el a realizată că multe lucruri s-au schimbat: valoarea banilor e alta, elefoanele fixe nu se mai folosesc, mâncarea e diferită şi mult mai diversă.
Cum vedea lumea modernă un om care a petrecut 44 de ani în închisoare
"Închisoarea m-a afectat mult. A fost greu să mă reobişnuiesc cu lumea, pentru că totul e atât de diferit. Am mers în Times Square şi m-am uitat la ce se întâmpla. Am observat că oamenii vorbeau cu ei însuşi. Apoi am observat că avea chestii în urechi. M-am întrebat dacă toată lumea e acum agent CIA. Aşa se întâmpla în anii 1960 - 1970 când eram liber. Unii nici nu se uită pe unde merg. Încerc să îmi dau seama cum fac oamenii asta, mi se pare incredibil", a povestit Otis.
În 1988, el a încetat să mai vorbească cu familia şi a fost complet singur când a ieşit din închisoare. "Nu aveam certificat de naştere, nu aveam familie, nu aveam cu cine comunica".
Când a fost eliberat, Otis a primit un buletin, documente privind cazierul său, 40 de dolari şi două bilete. El primeşte acum ajutor şi locuinţă de la o organizaţie care ajută oamenii ieşiţi din închisoare. Zilele şi le petrece meditând, plimbându-se prin New York şi făcând tot felul de lucruri la o moschee, conform aljazeera.com.
"Îmi place să fiu singur. Îmi place să iau autobuzul, nu e aglomerat ca metroul şi poţi vedea multe lucruri. Seara, pe ora şase, dacă nu am ce face, ies în parc să meditez", a completat Otis.