Cel puţin 25 morți în urma noului cutremur din Nepal, de 7,4 grade pe scara Richter VIDEO
Un cutremur puternic, având 7,3 grade pe scara magnitudinii de moment, s-a produs marţi în Nepal, la două săptămâni de la devastatorul seism soldat cu peste 8.000 de morţi care a afectat această ţară, a anunţat institutul american de geofizică USGS. Cutremurul de marţi s-a soldat cu cel puţin 25 de morţi, dintre care cinci în India şi unul în Tibet, şi aproximativ 1.000 de răniţi, iar clădiri afectate de seismul devastator de acum mai puţin de trei săptămâni s-au prăbuşit, relatează Reuters în pagina electronică.
Nouăsprezece persoane au murit în Nepal, iar alte 981 au fost rănite în urma cutremurului de marţi, a declarat pentru Reuters Laxmi Prasad Dhakal, un oficial din cadrul Ministerului de Interne, care a prezentat primele estimări. Cinci persoane au murit în Sindhupalchowk, un district situat la est de Kathmandu în care s-au înregistrat cele mai numeroase victime în urma cutremurului de la 25 aprilie, a declarat administratorul districtului Krishna Gwayali. El a precizat că decesele au avut loc pe o autostradă către Tibet, scrie Mediafax. Alte şase persoane au fost ucise în districtul Dolakha, în apropiere de epicentru, potrivit unui martor ocular, care a adăugat că sălvatori încercau să ajungă la trei persoane blocate într-o casă.
Cutremurul a fost urmat de patru replici puternice
Magnitudinea preliminară a cutremurului, de 7,1 pe scara magnitudinii de moment, a fost revizuită la 7,4 şi, ulterior, la 7,3. Seismul s-a produs la ora locală 12.50 (10.05 ora României), la vest de oraşul Namche Bazar şi la 76 de kilometri distanţă de capitala Kathmandu, o zonă rurală, situată la graniţa cu Tibetul. Hipocentrul a fost localizat la o adâncime de 15 kilometri, potrivit datelor revizuite publicate pe site-ul USGS. Seismul a fost urmat de cel puţin patru replici puternice, dintre care una cu magnitudinea de 6,3. Potrivit BBC News Online şi agenţiei Reuters, cutremurul de marţi a fost resimţit inclusiv în capitala indiană Delhi, precum şi la Dhaka, în capitala Bangladeshului. Reporterul BBC Yogita Limaye, care se află în Nepal împreună cu un convoi umanitar, a declarat că seismul a durat destul de mult. "Oamenii sunt îngroziţi", a adăugat ea. Totodată, Biroul ONU de Coordonare a Afacerilor Umanitare a anunţat pe Twitter că mai multe clădiri s-au prăbuşit în urma seismului de marţi. Cutremurul s-a produs în apropierea taberei de bază pentru Everest, care a fost evacuată după o avalanşă generată de cutremurul din 25 aprilie, soldat cu moartea a 18 alpinişti. Sezonul de ascensiuni pe Everest din acest an s-a încheiat în urma acestei tragedii.
Nepalul a fost afectat în aprilie de unul dintre cele mai puternice cutremure produse în această ţară în ultimii 80 de ani. Acesta a avut magnitudinea de 7,8 şi a provocat moartea a cel puţin 8.046 de persoane şi rănirea altor peste 17.800. Potrivit datelor seismologice preliminare obţinute în baza undelor sonore care străbat Pământul după fiecare cutremur, pământul pe care se află capitala Kathmandu s-ar fi deplasat cu aproximativ trei metri spre sud-vest, a declarat James Jackson, un expert în tectonică de la Universitatea Cambridge.