«Dacă nu mă vrei, eu te vreau»! Ce face Donald pentru a-și ține soția aproape
Relațiile dintre președintele american Donald Trump și soția acestuia, Melania, devin din ce în ce mai reci. Judecând după limbajul trupului, Melania nu își poate iarta soțul pentru scandalul în care a fost implicat cu aproximativ o lună în urmă. Atunci, o actriță porno cunoscută a dezvăluit că Trump i-a oferit 130.000 de dolari în schimbul unei promisiuni de păstra tăcerea despre aventura pe care au avut-o.
Prima Doamnă a Americii nu mai tolerează nici măcar un semn de afecțiune venit din partea lui Trump și face tot ce este posibil pentru a evita contactul direct cu acesta. Chiar dacă se află într-o vizită oficială, Melania nu aceptă să meargă la brațul soțului său, iar faptul că relațiile s-au răcit considerabil este perceptibil.
Melania nu poate trece cu vederea scandalul în care a fost implicat Donald cu luni în urmă. Stephanie Clifford, cunoscută sub numele de Stormy Daniels în industria pornografică, a povestit recent că a întreţinut raporturi sexuale cu Donald Trump în iulie 2006, cu prilejul unui turneu de golf pe circuit închis în apropiere de Lacul Tahoe, o regiune turistică situată în statele California şi Nevada.
În urmă cu aproximativ o săptămână, Melania Trump a refuzat să îl țină de mână pe soțul ei la coborârea din avion și nici măcar nu a întors privirea atunci când acesta i-a adresat câteva cuvinte.
Situația s-a repetat în cursul zilei de luni. Prima Doamnă și Trump au participat la un show aviatic, iar Melania l-a lăsat pe partenrul său de viață să stea cu mâna întinsă, nedorind să îi ofere mâna, relatează dailymail.co.uk. Mai mult decât atât, ea a decis să poarte haina pe umeri pentru a avea un motiv întemeiat pentru care nu ar fi putut să meargă ținându-se de brațul lui Donald. Enervat la culme din cauza gestului Melaniei, Trump nu a ezitat și a luat situația în propriile mâini, trăgând-o de palton pentru a o aduce aproape de el.
La vederea fotografiilor, internauții au început să speculeze mai multe ipoteze, mulți dintre ei fiind de părere că divorțul celor doi este doar o chestiune de timp. "Melania s-a săturat de prefăcătoria soțului, este clar că nu vrea să își țină soțul de mână și, sincer vorbind, cine ar vrea să îl țină pe Donald...săraca este blocată într-un mariaj din care nu poate ieși ușor", a fost comentariul unui internaut.