Donald Trump, vizat de o procedură de destituire. Va fi declanșată o anchetă
Preşedintele american Donald Trump a confirmat marţi că a blocat ajutoare de aproape 400 de milioane de dolari destinate armatei Ucrainei, dar a negat că a făcut acest lucru pentru a-l determina pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski să iniţieze o investigaţie împotriva fiului rivalului său democrat Joe Biden, transmite Reuters.
UPDATE Preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi a anunţat marţi declanşarea procedurii de destituire a preşedintelui SUA Donald Trump, primul pas fiind începerea unei anchete vizând o convorbire telefonică a acestuia cu preşedintele Ucrainei, care a avut loc în vara acestui an. “Preşedintele trebuie tras la răspundere. Nimeni nu este mai presus de lege”, a spus Nancy Pelosi, afirmând că în cazul acţiunilor lui Trump pare să fie vorba despre subminarea securităţii naţionale şi despre încălcarea Constituţiei, conform Reuters.
Donald Trump a reacţionat pe Twitter numind acţiunea împotriva sa o vânătoare de vrăjitoare şi reclamând că democraţii nici măcar nu au aşteptat să vadă transcrierea convorbirii. Secretarul de presă al Casei Albe Stephanie Grishams i-a criticat pe democraţi, afirmând că ”au distrus orice şansă de progres legislativ pentru oamenii acestei ţări continuând să-şi concentreze toată energia pe atacuri politice partizane”. ”Atacurile lor asupra preşedintelui şi a agendei sale nu sunt doar partizane şi patetice, ci şi o abandonare a datoriei lor constituţionale”, a spus Grishams.
Donald Trump a confirmat că a blocat ajutoare de aproape 400 de milioane de dolari destinate Ucrainei
La Washington, preşedinta Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, s-a întâlnit cu colegi democraţi pentru a analiza posibila începere a procedurii de destituire a preşedintelui republican, sprijinul din partid pentru această acţiune fiind în creştere.
Trump a încercat în faţa reporterilor, la Naţiunile Unite, să demonstreze că nu este nimic sinistru în blocarea ajutorului, afirmând că a dorit ca Europa şi nu doar Statele Unite să intervină şi să ajute Ucraina.
Banii au fost între timp furnizaţi de administraţia Trump.
“Nu a fost vorba despre quid pro quo”, a declarat Trump, utilizând o frază în latină care înseamnă schimb de favoruri.
Trump va candida anul viitor pentru un nou mandat de preşedinte, iar Biden, fost vicepreşedinte al Statelor Unite, este cel mai bine plasat candidat pentru nominalizarea din partea Partidului Democrat.
Preşedintele a recunoscut duminică că în timpul convorbirii cu Zelenski, de pe 25 iulie, a discutat despre Biden şi fiul acestuia, care a lucrat la o companie care efectua foraje pentru gaze în Ucraina. Trump a negat însă că a încercat să îl convingă să lanseze o investigaţie de corupţie împotriva celor doi, în schimbul deblocării ajutorului militar.
Citește și:
Donald Trump a împlinit 73 de ani! Ce cadou de lux și-a făcut
Povestea incredibilă a primei soții a lui Donald Trump. Ce face acum