Donald Trump, înnebunit după aur! Uite în ce lux trăiește
E obsedat de aur! Noul preşedinte al SUA, Donald Trump, a făcut prima vizită după ce a câştigat alegerile într-un adevărat spectacol de lux. El a zburat la Casa Albă în avionul său cu ornamente de aur.
Nici în cele mai frumoase vise nu v-aţi imaginat luxul şi eleganţa cu care se înconjoară! Donald Trump (70 de ani, a zburat joi de la New York, unde încă locuieşte, la Washington DC, pentru a se întâlni cu cel care îi va preda ştafeta la cârma SUA, Barack Obama (55 de ani). Întâlnirea a avut loc la Casa Albă, unde Trump se va instala din ianuarie. Vizita a fost un prilej pentru cel care a devenit cel mai puternic om al planetei de a arăta lumii palatul său zburător, “Trump Force One”. Acesta e un Boeing 757-200 cu motoare Rolls Royce, pe care miliardarul l-a cumpărat în 2011 cu 100 de milioane de dolari.
În luxoasa aeronavă în care pot să zboare 43 de pasageri, centurile de siguranţă sunt ornamentate cu aur de 24 de carate. Avionul are scaune din piele naturală şi perne cu broderii scumpe inscripţionate cu monograma aurită a magnatului.
Baia e din marmură de Veneţia, cu chiuvetă şi robinete placate cu aur.
În avion, magnatul, care are o avere de 4 miliarde de dolari, mai are amenajat un minicinema. În dormitor, are un pat foarte confortabil din lemn de esenţă rară cu ornamene aurite, lenjerie de mătase naturală şi perne cu broderii care poartă monograma sa aurită.
Aşa se aşteaptă să redecoreze Casa Albă după ce va depune jurământul în calitate de cel de-al 45-lea preşedinte al SUA la 20 ianuarie 2017. Aici se va muta împreună cu soţia sa, Melania (46 de ani), fiul Barron (10 ani), ginerele Jared Kushner (35 de ani), care e căsătorit cu fiica sa, Ivanka (35 de ani).
Şi-a făcut palat în apartament
Donald Trump e fără îndoială cel mai extravagant preşedinte din istoria SUA. Duplexul său din New York, situat la etajul 66 în Trump Tower, are aur de 24 de carate pe absolut toate obiectele, candelabre din cel mai fin cristal, mobilier, porţelan chinezesc de 3000 de ani, coloane antice, lemn de esenţă rară şi cărţi ce valorează 15.000 $ bucata. Casa pe care o lasă în urmă pentru a se muta la Casa Albă a fost comparată cu Palatul Versailles.