Explozie la Donețk. 32 de mineri și-au pierdut viața și câteva zeci sunt blocați în subteran
Zeci de persoane sunt blocate în subteran în urma unei explozii produse miercuri dimineaţă la o mină din estul Ucrainei, controlat de rebeli.
UPDATE 11.00 Preşedintele Parlamentului ucrainean, Volodimir Groiman, a anunţat miercuri că 32 de mineri au murit în explozia produsă în cursul dimineţii la mina Zasiadko din estul separatist al ţării, potrivit tass.eu/en.
Explozia s-a produs la mina Zasiadko, ora locală 06.30 (06.30 ora României), iar cauzele acesteia sunt încă neclare, la fel ca şi numărul victimelor sau al persoanelor blocate în subteran.
"Potrivit datelor preliminare, 73 de mineri sunt blocaţi în subteran", a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă din autoproclamata Republică Doneţk, Iulia Bedilo, adăugând că cel mai probabil a fost o explozie de gaz.
Potrivit şefului Sindicatului independent al minerilor, Mihailo Volineţ, în mină se aflau 207 persoane în momentul producerii exploziei, la o adâncime de 1.230 de metri, relatează agenţia Sputnik. Soarta a 47 dintre ele este necunoscută, a adăugat el.
Badilo a precizat că o persoană a murit şi alte 14 au fost rănite în explozia produsă la mina Zasiadko, relatează agenţia Tass, în pagina electronică.
Agenţia Reuters citează oficiali locali care afirmă că peste 30 de persoane au murit în această explozie. "Potrivit informaţiilor preliminare, peste 30 de persoane au murit. Echipele de salvare nu au ajuns încă la locul exploziei, ele vor îndepărta gazul otrăvitor şi abia apoi vor coborî", a declarat şeful serviciului pentru siguranţa mineritului, Vladimir Ţimbalenko.
O explozie produsă la mina Zasiadko în 2007 a provocat moartea a 106 persoane.