Film porno, la piramide. Femeia care a pur pe jar Egiptul VIDEO
O actriță XXX a înfuriat autoritățile egiptene, după ce s-a filmat în ipostaze indecente, în timp ce vizita obiectivele turistice.
Aurita, o actriță porno din Europa, se află în mijloculul unui scandal sexual în Egipt, după ce și-a arătat fundul și sânii la cameră, scrie tabloidul Mirror.
Filmarea indecentă, care a provocat scandalul
Femeia, care poartă o pereche de pantaloni foarte scurți și un top galben și-a dezgolit sânii de câteva ori, de față cu turiștii, în timp ce vizita faimoasele piramide și Sfinxul. În plus, ea s-a arătata foarte dezamăgită de peisajele întâlnite la Giza și Cairo, diminuându-le din frumusețe și importanță.
Vor să întărească paza obiectivelor
Autoritățile locale consider că actrița XXX a profanat respectivele locuri, care atrag anual milioane de turiști, așa că au lansat o investigație. "Numeroase scene explicite din punct de vedere sexual au fost filmate ilegal în interiorul necropolei de la Giza, de o turistă străină, în timp ce vizita locul", a declarat Ministrul Antichităților Mamdouh al-Damati, conform Daily Mail.
Autoritățile din Egipt vor să întărească structura de pază a obiectivelor turistice, pentru a împiedica astfel de filmări rușinoase pentru cultura egipteană să mai aibă loc.