Hotelul Negresco, unde au fost duşi răniţii, i-a aparţinut unui român

Ultima actualizare:

A fost spital de campanie în primul război mondial, iar joi noapte a devenit din nou un loc plin de muribunzi şi care a răsunat de vaietele răniţilor.

 Ajuns la venerabila vârstă de 103 ani, creat de un român, hotelul ”Negresco” din Nisa a fost locul în care de-a valma, victime şi forţe de ordine, s-au adunat joi seară după atacul criminal al şoferului care a ucis cu un camion 84 de oameni şi a rănit peste 100. Construcţia, ridicată exact în mijlocului celebrei “Promenade des Anglais” a fost înălţată şi inaugurată în ianuarie 1913. 

După atacul de joi, hotelul s-a transformat într-un spital de campanie
După atacul de joi, hotelul s-a transformat într-un spital de campanie

Românul Henri Negrescu a ajuns în 1893 la Monte Carlo şi a făcut carieră în cele mai cunoscute restaurante din principat. A pornit de la rangul de majordom şi a fost director la câteva dintre cele mai selecte localuri de pe Coasta de Azur. S-a hotărât la un moment dat să îşi construiască un hotel unde să folosească toate cunoştinţele sale. Aşa a apărut ”Hotel Negresco”. Planurile clădirii sunt realizate de arhitectul care desenase şi Le Moulin Rouge din Paris iar cupola, care îl face şi acum celebru printre rivalii săi, poartă semnătura lui Gustave Eiffel, autorul celebrului simbol al Parisului. La terminarea primului război mondial, hotelul, care fusese rechiziţionat pe post de spital, dă faliment şi Negresco, înainte să moară în 1920, îl vinde unei societăţi belgiene. 

De-a lungul timpului, Regina Elizabeta a-II-a, formaţia Beatles, Ava Gardner, James Dean, Frank Sinatra, Ernest Hemingway şi Edith Piaf au fost oaspeţii lui. La ”Negresco” nu ai nici piscină şi nici spa. Dar poţi veni - lucru interzis în alte hoteluri de lux - cu animale de companie. Ba chiar şi cu alte animale preferate. Marele artist spaniol Salvador Dali, de exemplu, client permanent al hotelului, venea aici însoţit de ghepardul lui. Stabilimentul are acum 96 de camere şi 21 de apartamente. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Andrew și Tristan Tate FOTO EPA-EFE
Dan Diaconescu ridicat de poliție de acasă 6 aprilie 2023 FOTO INQUAM Photos OctavGanea (6) jpg
Dieta lui Iisus Hristos jpg
sunita williams butch wilmore profimedia jpg
karumbi capra guinness jpg
Eve Catherine, foto Instagram jpg
Programul Visa Waiver este in curs de reevaluare, foto Shutterstock jpg
Dr  Mihaela Bilic ofera solutiile pentru accelerarea tranzitului intestinal, foto Facebook jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net