Paradă militară în Coreea de Nord: "Suntem o putere militară globală"
O paradă militară de proporții uriașe a avut loc în Coreea de Nord, sâmbătă (10 octombrie), cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a Partidului Muncitorilor. Liderul nord-coreean Kim Jong-un a declarat că este pregătit să facă față oricărei amenițări venite din partea Statelor Unite ale Americii. La paradă au participat mii de soldați și principalele componente ale arsenalului militar nord-cooreean.
Parada a dat startul uneia dintre cele mai mari ceremonii din Coreea de Nord, care a arătat mai mult ca o amenințare decât o sărbătoare. Evenimentul a avut ca scop principal să arate lumii întregi că dinastia Kim deține controlul suprem, iar că puterea sa militară este uriașă, potrivit Mediafax.
Kim Jong-un a fost complet îmbrăcat în negru. A mers pe un covor roșu, a salutat garda de onoare, apoi a mers pe podium și a făcut cu mâna militarilor prezenți în Piața Kim Il Sung din Phenian. În stânga liderului nord-coreean a stat oficialul Chinez Liu Yunshan, iar în dreapta sa au stat oficiali nord-coreeni de rang înalt.
Parada militară nord-coreeană, în imagini
Coreea de Nord, "pregătită de război"
Kim Jong-un a ținut și un discurs în care a afirmat că țara sa poate ține piept fără probleme Statelor Unite Ale Americii: "Forţa noastră revoluţionară este pregătită să răspundă oricărui tip de război pe care imperialiştii americani îl vor (...) Prin intermediul politicii Songun (armata pe primul loc), Armata Poporului Coreean a devenit cea mai puternică forţă revoluţionară, iar ţara noastră a devenit o fortăreaţă impenetrabilă şi o putere militară globală”.