Închisoare pentru cei care nu poartă măști

Ultima actualizare:

    În Quatar sunt reguli stricte
În Quatar sunt reguli stricte

Sunt reguli dure pentru persoanele care nu poartă măști. Qatarul a început de azi, 17 mai, să aplice sancţiunile cele mai severe din lume împotriva persoanelor care nu poartă mască de protecţie în public, pedepsele putând ajunge până la 3 ani de închisoare, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Micul stat din Golf a raportat până acum aproape 30.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, adică 1,1% din totalul de 2,75 milioane de locuitori, şi 15 decese. În Qatar, restaurantele, sălile de cinema, centrele comerciale au fost închise, dar şantierele de construcţii - mai ales cele având legătură cu Cupa Mondială la fotbal din 2022 - au fost menţinute în activitate, cu respectarea regulilor de distanţare fizică şi purtarea obligatorie a măştii din 26 aprilie. În Maroc, persoanele care nu respectă această obligaţie riscă până la 3 luni de închisoare şi 120 de euro amendă, iar în Ciad, până la 15 zile de detenţie.

Citește și:

Atenţie, nu faceţi sport cu masca pe faţă! Un tânăr a fost la un pas de moarte

Un neurochirurg celebru avertizează: "Măștile provoacă dureri de cap și chiar pierderea cunoștinței"

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Angelina Jolie și Zahara Globurile de Aur 2025 profimedia 0951994386 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
child 7537716 1280 jpg
Cristian și Vlad Popescu Piedone au votat. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
licensed image jpg
Un deliciu: ciorbiţa  de fasole boabe jpeg
Kate Middleton, Prințul William   GettyImages jpg
diagnosticat cu Alzheimer Foto   Shutterstock png
crima romanca italia jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net