Iubita Prințului Harry și-a dezamăgit sora: „S-a distanțat de mine când m-am îmbolnăvit”
Iubita Prințului Harry, Meghan Markle, are o soră, care a dezvăluit, pentru prima dată într-un interviu, detalii despre relația lor familială. Samantha Markle nu are prea multe cuvinte de laudă despre sora sa, mai ales că nu și-a vorbit de aproape zece ani.
Cele două sunt surori vitrege, iar Samantha a vorbit pentru prima dată despre Meghan în cadrul emisiunii matinale britanice „Good Morning Britain”, potrivit Daily Star. Samantha, care locuiește în prezent în Florida, a mărturist că relația lor a început să se destrame după ce a fost diagnosticată cu scleroză multiplă, în 2008.
Când a devenit dependentă de scaunul cu rotile, Samantha nu a mai putut să muncească și a început să aibă probleme financiare, alături de tatăl său, a cărui afacere a dat faliment. Atunci când a fost întrebată dacă Meghan s-a oferit să-i ajute cu bani, Samantha a răspuns evaziv, dar vizibil rușinată: „Am avut o dată această conversație. cred că ar fi putut să-l ajute pe tata când a avut o perioadă grea, dar probabil el nu a vrut ajutorul ei.”