Joia, cea mai uitată zi din săptămână! Motivul este incredibil

Ultima actualizare:

    Se pare că joia, dar și marțea și miercurea, sunt foarte ușor de uitatfoto: legestart.ro
Se pare că joia, dar și marțea și miercurea, sunt foarte ușor de uitatfoto: legestart.ro

Dacă nu ești sigur ce zi este azi, nu ești singurul. Se pare că dintre toate zilele dintr-o săptămână, joia este cea mai neglijată zi. Un studiu a relevat faptul că britancii sunt confuzi în legătură cu această zi din săptămână aproximativ de patru ori din zece.

Dar joia nu este singura zi uitată. Se pare că și marțea și miercurea sunt deosebit de ușor de uitat. Iar dacă trei din cele șapte zile din săptămână se șterg imediat din memorie, lunea și vinerea sunt mai greu de ignorat. Aceste două zile sunt cele mai memorabile, potrivit dailymail.co.uk.

Studiile realizate de Universitățile Lincoln și York au relevat faptul că adevăratul motiv pentru care uităm de ziua de joi este faptul că nu are o identitate memorabilă. Pe de altă parte, lunea este o zi greu de șters din memorie pentru că este asociată cu suferința, fiind prima zi după weekend, iar ziua de vineri este asociată cu distracția, reprezentând ultima zi de muncă dintr-o săptămână. Din acest motiv, vinerea este mai apreciată decât sâmbăta, iar duminica este considerată drept o zi foarte tristă.

În cadrul studiului, voluntarii au fost întrebați ce zi a săptămânii este și au fost cronometrați până la formularea răspunsului. Lunea și Vinerea au fost răspunsuri de două ori mai frecvente decât miercurea, de exemplu. Studiul a mai relevat și faptul că aproximativ 40% dintre cei întrebați au greșit răspunsul.

Mai mult, se pare că asociem anumite zile cu anumite cuvinte. Fiind prima zi lucrătoare din săptămână, lunea este asociată cu cuvintele „plictiseală” și „oboseală”. Pe de altă parte, vinerea este asociată cu cuvintele „distracție”, „prieteni”, „băut”, „petrecere” și „libertate”.

„Ciclul săptămânal de șapte zile este repetat pentru fiecare dintre noi încă de la naștere, și credem că acest fapt duce la asocierea propriului caracter fiecărei zi din săptămână. Studiul nostru implică faptul că ciclurile temporale pot forma percepția chiar și atunci când sunt construite social”, a explicat unul dintre cercetători, Doctorul David Ellis, citat de dailymail.co.uk.

Mai mult, acesta a remarcat și faptul că zilele de luni și vineri sunt mai folosite în melodii decât orice alte zile din săptămână.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
William și copiii Wales, Profimedia (3) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Bitcoin, criptomonede, portofel virtual FOTO Shutterstock
leu scapat cusca jpeg
1 casa cu numar 1068354929 jpg jpeg
avion prabusit kazahstan captura video jpg
sfantul stefan shutterstock 52549786 jpg
acc suceava jpg
ninsori bosnia captura video jpg
masini politie in mers jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net