Fabrica importantă din România care a devenit o amintire. Aici lucrau peste 1300 de oameni în 1989 și anual se produceau un milion de unități ce erau exportate în aproape 30 țări
Cândva, această fabrică era una dintre cele mai cunoscute din Arad, însă astăzi, este doar o amintire. Este vorba despre „Victoria”, fabrica de ceasuri unde se produceau chiar și un milion de exemplare pe an.

Povestea acestei fabrici a început cu multe decenii în urmă, în anul 1951. De-a lungul timpului, ea a purtat diferite nume, cum ar fi „Cooperativa Metalul”, „Precizia”, iar, în final, „Victoria”. Ea a fost fondată de către, Şimolan, Hollosy și Iosif Berenz, acesta din urmă aflându-se la conducerea fabricii vreme de 40 de ani.
În primul ei an, fabrica avea aproximativ 60 de angajați, care au făcut 300 de ceasuri în numai 12 luni. În scurt timp, din 1954, au început să fie fabricate și ceasuri deșteptătoare, umbrele și chiar și ochelari.
Ceasurile erau exportate în zeci de țări
Ceasurile produse aici erau vândute sub marca „Precizia”, care, din anii 1960, s-a transformat în „Victoria”. Această fabrică din Arad era singura care făcea ceasuri în țara noastră, iar unele piese erau aduse aici din import. Arcul pentru mers, rubinele pentru furcă, cât și soneria, erau aduse din afara țării, în timp ce restul pieselor erau făcute local.
Fabrica s-a extins constant, iar în anul 1989, aici lucrau aproximativ 1.300 de oameni. Producția era și ea una uriașă, cu aproape un milion de ceasuri plecând din fabrică către export, în nu mai puțin de 27 de țări, potrivit adevarul.ro.
Ce s-a întâmplat cu faimoasa fabrică de ceasuri
În ce privește prețurile acestor ceasuri, un deșteptător simplu costa undeva în jur de 15 și 35 de lei. În același timp, modelele mai complexe, care aveau și melodii, puteau depăși pragul de 50, chiar și de 60 de lei. Astăzi, aceste ceasuri nu mai sunt cunoscute decât de către colecționari, sau de către cei care au trăit în acele vremuri.
Din păcate, după Revoluție, importanța acestei fabrici a început să fie din ce în ce mai redusă. Numărul angajaților a scăzut constant, iar producția de ceasuri a devenit tot mai mică. În cele din urmă, în anii 2000, fabrica „Victoria” s-a închis, iar în locul ei au fost ridicate diverse proiecte comerciale și imobiliare.