Moneda românească care îți poate aduce zeci de mii de euro într-o clipă. Mulți o mai pot avea prin casă

Atunci când se întâmplă să găsim o monedă veche prin casă, cea mai mare greșeală pe care o putem face este să o aruncăm fără să îi verificăm valoarea. Deși unele piese ne pot părea relativ recente, ele pot fi extrem de căutate de către colecționari. Iar de multe ori, aceștia sunt dispuși să cheltuiască sume importante de bani pentru a-și întregi colecțiile.

Moneda se vinde cu 50.000 de euro / foto: olx.ro
Moneda se vinde cu 50.000 de euro / foto: olx.ro

Deja știm cu toții că unele monede se pot vinde chiar și cu sume uriașe. Însă, nu trebuie să uităm faptul că nu numai piesele vechi de milenii, sau secole, sunt valoroase pentru colecționari. În unele cazuri, chiar și cele relativ recente pot stârni interesul potențialilor cumpărători. Iar multe monede din țara noastră se vând acum cu sume importante, pe Internet.

De exemplu, o monedă aparent banală, emisă în anul 1992, a ajuns să fie vândută de un român cu o sumă incredibilă! Mai precis, acesta cere nu mai puțin de 50.000 de euro, pentru moneda sa! La vremea respectivă, aceasta avea valoarea de numai 20 de lei, însă, astăzi, se poate vinde cu mult mai mult.

O monedă românească se vinde cu o sumă uriașă

Piesa are inscripționată valoarea pe care o avea, de 20 de lei, cât și anul emiterii, mai precis, 1992. În jurul acestor informații, vom găsi câteva elemente decorative destul de simple. În același timp, pe cealaltă parte a monedei găsim chipul lui Ștefan cel Mare, cât și numele României.

Iar pentru această piesă, proprietarul cere suma de 50.000 de euro, având în vedere condiția și raritatea ei. Desigur, nu trebuie să pierdem din vedere faptul că astfel de sume pot să nu fie conforme cu valoarea reală a unei monede. Dacă găsim o astfel de piesă prin casă, trebuie să cerem opinia unui specialist, pentru a ști cu cât se vinde, în realitate.

Greșeala pe care o fac mulți români

De asemenea, dacă găsim monede vechi prin casă, nu trebuie să cădem în capcana în care pică foarte mulți români. Mai precis, în speranța că vor primi cât mai mult pentru piesa lor, aceștia fac tot posibilul să curețe moneda ei înșiși.

Cu toate acestea, există riscul ca întreaga valoarea a monedei să fie pierdută, dacă o vom curăța! Deoarece se pot distruge detaliile de pe suprafața monedei, experții ne recomandă să nu încercăm niciodată să le curățăm. Cel mai bine este să le verificăm valoarea așa cum le-am găsit, pentru a ști precis cât valorează.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Donald Trump cu șapcă MAGA FOTO Profimedia
pisica  jpg
INSTANT ILUSTRATIE VOT PARLAMENTARE 19 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
chickens 4474176 1280 jpg
vica blochina 3 jpg
image png
luxembourg 1164663 1280 jpg
Stațiunea mamaia   Sursa Visit Mamaia  Facebook (3) jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net