Conținut scris de Nicu Banciu

De ce trebuie să pui coji de ouă într-un borcan cu oțet. O metodă ce poate face minuni pentru plante
Există nenumărate trucuri utile care ne vor ajuta să avem o curte superbă, iar potrivit grădinarilor cu experiență, cojile de ouă pot fi surprinzător de utile pentru plante. Însă, este important să știm ce trebuie să facem pentru a ne asigura că aceste coji nu vor acționa prea lent.
Fapt divers
Renunți la cină ca să slăbești mai repede? Greșeala care îți poate afecta somnul. Ce spun nutriționiștii
Cei mai mulți oameni care încearcă să slăbească cât mai rapid caută modalități care să le permită să reducă cât mai drastic numărul de calorii pe care îl consumă.
Fapt divers
Secretul unei cafele mai dulci, fără zahăr! Ce trebuie să faci pentru a-i schimba gustul
Cafeaua este una dintre cele mai populare băuturi din întreaga lume, iar dacă vrem să-i oferim un gust special fără să fie nevoie să renunțăm la aroma și culoarea închisă tradițională, putem apela la această metodă ingenioasă!
Fapt divers
Lista obiectelor esențiale pe care ar trebui să le avem în casă. Ne pot salva în cazul unui război sau al unei catastrofe
Niciodată nu poți fi îndeajuns de pregătit, iar având în vedere situația geopolitică instabilă din întreaga lume, unele guverne își sfătuiesc cetățenii să aibă la îndemână anumite obiecte care să le permită să treacă cu bine peste orice fel de criză, inclusiv război.
Fapt divers
Cele trei semne care îți arată că suferi de probleme cardiace. La ce trebuie să fii atent
Milioane de oameni din întreaga lume se confruntă cu probleme cardiace, iar simptomele pot fi unele foarte înșelătoare. Indiferent dacă este vorba despre durere în piept sau palpitații, aceste simptome nu ar trebui ignorate, deoarece pot duce la complicații grave de sănătate.
Fapt divers
Garsonieră de 20 mp, fără nicio fereastră, scoasă la vânzare cu 140.000 de euro. Ce se ascunde în spatele anunțului imobiliar: „Nu este legal, știați?”
Internauții din mai multe țări au rămas uimiți după ce un anunț imobiliar a fost postat în Italia. Proprietarul oferă un spațiu de numai 20 de metri pătrați, care a servit drept sediul unui magazin, spre închiriere ca locuință.
Internațional
Orașele mici din România care merită descoperite: „Este o adevărată bijuterie ascunsă”
O familie a decis să facă o schimbare majoră și să găsească un loc în țara noastră în care să se stabilească permanent. Iar după ce au solicitat opinia internauților, o adevărată dezbatere despre viața în orașele mici ale României a început în mediul online.
Național
Secretul pentru cele mai crocante aripioare de pui: ingredientul pe care trebuie să-l adaugi
Puiul este unul dintre cele mai versatile și mai gustoase ingrediente pe care le avem la dispoziție, iar dacă vrem să aibă o textură mult mai crocantă, atunci trebuie să urmăm sfaturile bucătarilor cu experiență.
Rețete
Motivul pentru care apar petele galbene pe perne. Cum poți să le curăți rapid și ușor
Un detaliu pe care cu toții îl vom observa mai devreme sau mai târziu este petele galbene care apar în mod natural pe perne.
Fapt divers
Greșeala pe care o fac mulți români la micul dejun. De ce li se face foame la scurt timp și riscă să ia în greutate
O masă echilibrată și sănătoasă dimineața ne va ajuta să ne simțim sătui și plini de energie de-a lungul zilei. Însă, dacă servim alimente nepotrivite, ne va fi din nou foame aproape imediat iar, în timp, vom începe să observăm că luăm tot mai mult în greutate.
Fapt divers
Un proiect de amploare prinde contur în București. Noul pasaj subteran costă 60 de milioane de euro și aduce 18 luni de restricții
Vești bune pentru șoferii din București. Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a anunțat că vor începe lucrările la un nou pasaj subteran în sudul Capitalei. Investiția este estimată la 60 de milioane de euro, iar pasajul ar trebui să fie gata în aproximativ 18 luni.
Național
Doar 1.500 de oameni trăiesc în acest sat superb din România. Puțini știu că ascunde o adevărată comoară, estimată la 5 milioane de euro
La prima vedere, Topalu pare a fi un sat cu totul obișnuit, aflat pe malul Dunării. Însă, cei care vor vizita acest loc superb vor descoperi una dintre cele mai uimitoare colecții de artă din întreaga țară.
Național
Avocado sau unt de arahide? Ce variantă este mai sănătoasă, potrivit nutriționiștilor
Unul dintre cele mai comune sfaturi pe care le vom primi atunci când vrem să adoptăm o dietă mai sănătoasă este să consumăm pâine prăjită cu avocado. Însă, o sugestie la fel de populară este și untul de arahide, iar mulți oameni se întreabă care variantă este mai sănătoasă.
Fapt divers
Ce se întâmplă în organism dacă consumi supă în fiecare zi. Un medic renumit spune la ce trebuie să ai grijă
Supele pot fi pregătite în nenumărate feluri, iar medicii nutriționiști le recomandă des pentru o dietă cât mai echilibrată. Iar, de-a lungul timpului, poate că mulți dintre noi ne-am întrebat ce se poate întâmpla dacă am servi supe în fiecare zi.
Fapt divers
Alimentul pe care medicii nutriționiști îl recomandă la cină. Este bogat în proteine, omega-3, și te ajută să dormi mai bine
De cele mai multe ori poate fi dificil să ne decidem ce să servim la cină. Multe alimente ne pot afecta somnul și ne vor da dieta peste cap, motiv pentru care această masă trebuie preparată cu mare atenție.
Fapt divers
Trucul simplu prin care poți păstra ouăle până la 12 luni. Ce trebuie să faci înainte să le pui în congelator
Ou[le nu au un termen de valabilitate foarte lung, iar cei mai mulți dintre noi avem mereu grijă să le consumăm până când sosește data de pe ambalaj. Însă, experții britanici spun că există o metodă care ne poate permite să depozităm ouăle pentru mult mai mult timp, fără ca acestea să se strice.
Fapt divers
Leguma delicioasă, cu mai multă vitamina C decât portocalele. Întărește sistemul imunitar în sezonul rece
Perioada rece a anului este faimoasă drept momentul din an în care nenumărați oameni se vor confrunta cu probleme precum gripa și răceala. Iar, pentru a oferi o mână de ajutor sistemului imunitar, este important să consumăm o cantitate optimă de vitamina C.
Fapt divers
Băuturile energizante cu ingrediente chimice neobișnuite, asociate cu riscul de infarct în rândul tinerilor
Băuturile energizante sunt deja o prezență comună pe rafturile magazinelor. Însă, în ciuda popularității de care se bucură, mai ales în rândul tinerilor, aceste băuturi pot fi foarte periculoase pentru sănătate.
Fapt divers
Adio, covoare în locuințe! Ce alternative câștigă teren în amenajările interioare
Până acum, atunci când intram într-un apartament, cei mai mulți dintre noi ne așteptam să vedem covoare mari, cu diverse modele complexe, care acopereau aproape toată podeaua din living și din dormitoare. Însă, în 2026, acest element de design interior devine din ce în ce mai rar.
Fapt divers
Amendă uriașă pentru un bărbat care își închiria prea rar cabana! Cât trebuie să scoată din buzunar
Zermatt este una dintre cele mai apreciate stațiuni montane din Elveția, iar proprietarul unei cabane din această destinație a avut parte de o surpriză neașteptată venită din partea autorităților elvețiene. El a primit o amendă usturătoare deoarece și-a închiriat prea rar cabana.
Internațional
Un oraș din România, în topul celor mai frumoase destinații din Europa în 2026. Pe ce loc se află
Este una dintre cele mai faimoase atracții turistice din țara noastră, iar acum, frumusețea acestui loc a fost recunoscută și pe plan internațional. În faimosul „Top 100 cele mai frumoase orașe din Europa”, acest municipiu superb din România a reușit să ajungă pe poziția 70.
Național
Serialul de pe Netflix care face furori în întreaga lume. S-a lansat pe 11 noiembrie și are 8 episoade pline de suspans și acțiune
Un nou serial face senzație pe Netflix, iar în numai câteva zile, a atras atenția criticilor și publicului din întreaga lume. Iar partea bună pentru cei interesați să urmărească o poveste plină de acțiune și suspans, toate cele opt episoade s-au lansat în aceeași zi.
PrimeTime
Cafea sau ceai? Care dintre cele două băuturi este mai sănătoasă pentru ficat
Cafeaua și ceaiul se numără printre cele mai populare băuturi din întreaga lume. Iar, dincolo de gustul pe care miliarde de oameni îl apreciază, ambele băuturi au și diferite efecte benefice pentru sănătate.
Fapt divers
Petele de pe hainele albe dispar cu ajutorul unui truc simplu. Ce trebuie să faci înainte să le pui la uscat
Tuturor ni s-a întâmplat să ne confruntăm cu pete apărute pe hainele noastre favorite albe. Indiferent dacă este vorba despre sosuri, alcool sau uleiuri, petele vor fi foarte vizibile și, de multe ori, greu de înlăturat. Din fericire, există un truc ingenios care ne poate fi de ajutor.
Fapt divers
5 alimente care nu trebuie gătite niciodată în folie de aluminiu. Pot deveni periculoase pentru sănătate
Atunci când vrem să pregătim ceva cu un gust și o textură mai specială, vom găsi multe rețete care ne spun să învelim carnea sau legumele în folie de aluminiu. Însă, există și anumite situații în care acest sfat banal ar trebui evitat.
Fapt divers
Nu cumpăra nuci atunci când observi acest detaliu. Pot deveni periculoase pentru sănătate
Nucile de tot felul se numără printre cele mai sănătoase gustări la care putem apela și sunt recomandate de nutriționiști din întreaga lume. Cu toate acestea, deși se găsesc ușor în orice magazin din țară, este important să fim atenți la anumite detalii, înainte de a le pune în coșul de cumpărături.
Fapt divers
Metoda ce te ajută să cureți podeaua mai ușor. Un aliment pe care deja îl ai în frigider te poate scăpa de pete și praf
Cu toții ne dorim o casă cât mai curată, iar acest lucru nu poate fi posibil dacă nu spălăm podelele suficient de des. Mai ales în timpul iernii, când putem aduce în casă noroi și umezeală, devine și mai important să curățăm eficient podeaua. Iar un truc simplu ne poate fi de mare ajutor.
Fapt divers
De ce nu se încălzește camera, deși caloriferul este pornit. Problema simplă pe care o poți rezolva singur
Temperaturile din România sunt din ce în ce mai scăzute, iar nenumărați români deja a început să dea drumul la căldură. Însă, există situații în care caloriferul este pornit, dar camera se menține rece. Din fericire, problema poate fi destul de ușor de rezolvat.
Fapt divers
Șoferii din acest oraș din România vor fi amendați de Inteligența Artificială. Proiectul este finanțat prin fonduri europene
Tehnologia folosită de autoritățile din țara noastră devine din ce în ce mai modernă, iar, într-un anumit oraș din România, șoferii care parchează neregulamentar vor urma să fie amendați de Inteligența Artificială.
Național
Un obicei al românilor de la țară l-a surprins pe un turist străin: „Nimeni nu părea să o folosească”
Este un detaliu la care mulți dintre noi nici măcar nu ne gândim, dar, pentru turiștii străini, acest lucru atrage imediat atenția. Este vorba despre obiceiul românilor de la țară de a avea două bucătării, una în interiorul casei, iar cealaltă într-o construcție separată.
Fapt divers