Legenda lui Bergoglio, actualul Papă Francisc
Nu i-a plăcut niciodată să iasă în faţă. Unii l-au calificat drept un banal preot de ţară, şi nu au crezut niciodată nici în calităţile sale organizatorice, nici în cele intelectuale. Nici când Papa Ioan Paul al II-lea îl făcea cardinal în 2001, deşi Bergoglio fusese acuzat de colaboraţionism cu vechiul regim al generalilor, pe durata dictaturii militare din Argentina. La acea dată, era iezuitul cu cea mai înaltă funcţie din ţară.
Aşa s-a născut legenda cardinalului argentinian văzut de mulţi drept posibil succesor al marelui Papă Ioan Paul al II-lea, la moartea acestuia, la 2 aprilie 2005. Şi într-adevăr, două săptămâni mai târziu, în plin conclav pentru alegerea noului papă, Bergoglio a fost în cărţi.
Presa sud-americană a speculat zile bune după alegerea succesorului lui Ioan Paul al II-lea în persoana lui Benedict al XVI-lea, Joseph Ratzinger, fostul „panzer-kardinal” sau „rottweilerul lui Dumnezeu”, cum îl alinta presa vremii, că Bergoglio al lor fusese principalul contracandidat al neamţului. Iar acest lucru a jucat un rol determinant în desfăşurarea conclavului din martie 2013, intervenit odată cu neaşteptata retragere a lui Benedict al XVI-lea, devenit azi cel dintâi papă emerit din istorie (acesta tocmai a împlinit 92 de ani şi trăieşte retras, în incinta Vaticanului).
Aşadar, la conclavul din martie 2013, cei 115 cardinali electori nu au făcut altceva decât să se întoarcă în timp, mai exact în aprilie 2005, şi să extragă cu largheţe biletul cu numele Jorge Mario Bergoglio drept câştigător.
E drept că şi intervenţia publică a lui Bergoglio de dinainte de deschiderea conclavului fusese una foarte apreciată, acesta îndemnându-şi colegii, dar şi pe credincioşii catolici de pretutindeni, să-şi îndrepte privirea „spre periferia Bisericii”, spre „nevoile şi strigătele celor mai săraci”.
Cert e că în seara zilei de miercuri, 13 martie 2013, noul Papă saluta din balconul Basilicii Sfântul Petru mulţimea strânsă special pentru acest prilej. O făcea cu un salut laic, „Fraţilor şi surorilor, bună seara!”, iar nu cu formula tradiţională din Biserica Catolică, „Lăudat să fie Iisus Cristos!”. La data alegerii sale ca papă, Bergoglio avea 76 de ani, o vârstă destul de înaintată, dar în media celor 266 de papi din istoria de până azi a Bisericii Catolice Romane.
Lumea nu ştia prea multe despre el. Provenea dintr-o familie de imigranţi italieni care aleseseră Argentina pentru a-şi continua viaţa, undeva la începutul secolului trecut. Avea o diplomă de tehnician chimist atunci când a decis că va fi preot. Bunica dinspre mamă, Rosa, a jucat un rol important în viaţa sa spirituală.
Bergoglio prefera să circule cu mijloacele de transport în comun atunci când conducea arhidieceza de Buenos Aires şi până la alegerea sa ca Papă nu vizitase decât Roma, de trei ori, şi câteva zile o mânăstire uitată din Germania, în studenţia sa ca teolog iezuit. Aşa că mulţi s-au temut că Bergoglio nu va continua tradiţia predecesorilor săi de a vizita lumea întreagă.
Uşor-uşor însă cel dintâi papă neeuropean ales după o pauză de peste un mileniu pe scaunul lui Petru, primul suveran pontif iezuit, dar şi primul papă sud-american avea să surprindă pe toată lumea! Inclusiv pe români, fiindcă la 20 de ani de la vizita lui Ioan Paul al II-lea la Bucureşti, Papa Francisc vine în România în perioada 30 mai- 2 iunie.
