Liderul Al Qaida îşi îndeamnă adepţii să atace Franţa: «Daţi o lecţie francezilor»
Al-Zawahiri le cere musulmanilor din nordul Africii să lupte împotriva Franţei. Liderul Al Qaida, Ayman al-Zawahiri, a cerut musulmanilor din Maghreb să lupte împotriva soldaţilor francezi din Sahel, într-un mesaj video publicat marţi.
În cadrul înregistrării de aproximativ 7 minute, succesorul lui Obama Bin Laden nu aduce în discuţie recentele atentate din Ouagadougou, revendicate de Grupul de susţinere a islamului şi musulmanilor (GSIM), o mişcare jihadistă cu baza în Mali şi afiliat reţelei Al Qaida. Pe de altă parte, el subliniază eşecul revoluţiilor din cadrul Primăverii arabe, apreciind că "vechea corupţie s-a întors, dar mai feroce decât înainte". Este un lucru obişnuit pentru acesta să ameninţe Franţa şi să îşi îndemne adepţii să săvârşească acte violente asupra populaţiei franceze. În septembrie anul trecut, el cerea musulmanilor din Maghreb şi din Africa subsahariană să "dea o lecţie francezilor" care "i-au ucis pe cei dragi lor, le-au ocupat ţara şi i-au torturat pe strămoşii lor", relatează Mediafax.
Recent, liderul Al Qaida a făcut publică o înregistrare în care vorbeşte despre viaţa lui Osama Bin Laden, oferind detalii despre existenţa unuia dintre cei mai tremuţi terorişti care au existat. El dezvăluie, de exemplu, “pentru cei care nu ştiau”, că fondatorul Al-Qaida nu mai vedea cu un ochi după un accident suferit în tinereţe la ochiul drept. Aceasta este a 14-a înregistrare video din acest an a noului lider Al-Qaida, care a devenit cel mai căutat om din lume. Autoritațile americane oferă o recompensă de 25 de milioane de dolari pentru el.