Măsuri de securitate fără precedent la Hamburg. Melania Trump, închisă în hotel
Protestatari antiglobalizare o împiedică pe Prima Doamnă a Statelor Unite Melania Trump să se alăture soţilor şi soţiilor şefilor de stat şi de guverne care participă vineri la summitul G20 la Hamburg, în Germania, relatează The Associated Press.
Poliţia germană nu a eliberat drumul astfel încât Melania Trump să poată să plece din casa de oaspeţi a Guvernului german, în care ea şi preşedintele american şi-au petrecut noaptea din cauza mitingurilor, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Primei Doamne americane, Stephanie Grisham.
Soţiile şi soţii liderilor îşi petrec de obicei timpul împreună în timp ce aceştia participă la summituri ca cel din Germania.
În programul de vineri al soţiilor şi soţilor liderilor G20 se află o plimbare cu barca, masa de prânz şi o vizită la un centru de control al modificărilor climatice.
Melania Trump a scris într-un mesaj postat pe Twitter că se gândeşte la persoanele rănite în timpul protestelor violente care au început joi.
Ea îşi exprimă speranţă că toată lumea va fi în siguranţă.
Activişti împotriva globalizării au inendiat zeci de maşini şi au încercat să blocheze delegaţiile şefilor de stat şi de guverne să intre în incinta în care are loc summitul Grupului Celor Douăzeci.
Poliţia a anunţat că 111 poliţişti au fost răniţi în ciocnirile de joi.
Pe agenda întâlnirii sunt trecute dezbaterile despre schimbările climatice, schimbul comercial la nivel mondial, Coreea de Nord, Siria și Ucraina. Toți ochii vor fi ațintiți pe întâlnirea de gradul zero dintre Donald Trump și Vladimir Putin.