Misiune imposibilă: salvarea copiilor din grotă
Veşti triste pentru cei 12 băieţi cu vârste cuprinse între 11 şi 16 ani şi antrenorul lor, captivi de 11 zile în grota Thamg Luang, din Chiang Rai, Thailanda!
Se anunţă o săptămână de ploi abundente, o grotă către ieşire a fost deja inundată cu mâl, iar scafandrii din cadrul trupelor speciale thailandeze nu mai pot ajunge la ei. Cantitatea de oxigen a scăzut în grota unde se află captivi, dar, după ce au mâncat, au băut şi au dat probe de urină şi sânge, autorităţile sunt extrem de optimiste.Şi asta pentru că toţi sunt sănătoşi.
Ministrul de Interne Anupong Paojinda a declarat ieri că băieţii au început să ia cursuri de scufundări şi speră să înoate singuri către ieşire. Ei se află la aproape doi kilometri sub pământ. Rudele ţin legătura cu băieţii prin intermediul unor camere montate în grotă. Însă din cauza volumului mare de precipitaţii, pompele care scot apa din peşteră nu mai fac faţă. Salvatorii se străduiesc să îi scoată cât mai repede pentru că în zilele care vor urma locul unde se află captivii riscă să fie plin cu apă.Autorităţile vor să sape un puţ în stâncă deasupra lor pentru a le trimite provizii şi pentru aerisire.