Modul revoltător în care un soldat a motivat asasinarea unei fetițe: «Am ucis-o din greșeală»
Cazul dispariției unei fetițe în vârstă de 9 ani dintr-un orășel francez și-a găsit soluționarea. Din nefericire, deznodământul este unul extrem de trist, iar cel cre se face vinocat de fapta monstruoasă a oferit o explicație incredibilă polișiștilor, în încercarea de a motiva gestul.
Este vorba despre o fetiţă de nouă ani dispărută în august dintr-un orăşel la nord de Grenoble. După luni de anchetă, zeci de persoane interogate și căutări disperate, polițiștii francezi i-au găsit trupul neînsuflețit al micuței, dar și pe cel care se face vinovat de decesul acesteia. Agresorul este un soldat de 34 de ani care a recunoscut că a omorât-o pe micuță. Explicția furnizată de acesta depășește, însă, orice imaginație. El susține că a ucis-o "din greșeală".
Bineînțeles că oamenii legii nu cred în scuză, iar pe numele său va fi deschis un dosar penal sub infracțiunea de omucidere. Bărbatul riscă să îți petreacă restul vieții în închisoare. Fetiţa a dispărut de la o nuntă, pe 27 august, iar poliţia i-a interogat atunci pe toţi cei 180 de invitaţi. Suspectul a mărturisit abia când în maşina lui s-a găsit sângele victimei. Vinovatul insită că cea mică a murit accidental și că el nu i-a curmat viața cu intenție, informează telegraph.co.uk.
El le-a spus anchetatorilor că s-a panicat enorm atunci când a observat că fata este moartă așa că a acționat eronat, ascunzând trupul ei într-o pădure din apropiere. "Ne-a luat foarte mult timp până am găsit trupul. Am folosit câini d eurmă și experți criminaliști. Nu mai știa cu exactitate unde î depusese, dar a acceptat să colaboreze cu noi", a declarat cel care conduce investigația.