A murit după ce a căzut din avion în timpul zborului
Un călător clandestin a murit la Londra după ce a căzut dintr-un avion British Airways.
Un călător clandestin a murit după ce a căzut dintr-un avion British Airways care venea din Johannesburg, în Africa de Sud, pe un magazin din sud-vestul Londrei, potrivit uk.news.yahoo.com. Tânărul nu era singur, ci însoţit de un prieten cu vârsta între 25 şi 30 de ani, care în aceste momente se află internat la un spital din capitala britanică. Acesta a fost descoperit de personalul de pe aeroportul londonez Heathrow în viaţă. Victima a murit în timp ce avionul se pregătea de aterizare.
"Ofiţerii şi serviciul de ambulanţă de la Londra au venit şi au găsit cadavrul unui bărbat pe acoperiş", a declarat un purtător de cuvânt al firmei. "Decesul este investigat în prezent ca inexplicabil, dar primele indicii arată că acest cadavru ar putea fi al unui călător clandestin al unei linii aeriene", a adăugat el.
British Airways a descris această situaţie drept un "caz foarte rar" şi a declarat că lucrează cu poliţia din Londra şi Johannesburg pentru a stabili faptele.
"Dacă cei doi nu fac parte nici personalul companiei aeriene şi nici al aeroportului şi au reuşit cumva să ajungă la bordul avionului, atunci aceasta devine o problemă de securitate gravă. Cum au ajuns ei într-o zonă (restricţionată) a aeroportului?", a declarat editorul David Learmount de la revista Flight International.