Opt migranți și-au găsit sfârșitul în Marea Mediternă, în urma unui naugrafiu

Ultima actualizare:

    Migranții își riscă viața pentru a avea un trai decent Foto:AFP
Migranții își riscă viața pentru a avea un trai decent Foto:AFP

Opt oameni au murit, alţi 84 au fost salvaţi şi câteva zeci sunt daţi dispăruţi în primul naufragiu din acest an implicând migranţi care au încercat să ajungă în Europa prin Marea Mediterană, potrivit Agerpres.

Migranţii au fost văzuţi sâmbătă dimineaţa, 6 ianuarie, pe o ambarcaţiune în largul coastelor Libiei, a menţionat paza de coastă italiană. A precizat că la operaţiunile de salvare participă numeroase nave italiene. Organizația pentru salvarea migranților Proactiva Open Arms a transmis un mesaj foarte trist prin intermediul paginii de Twitter pe care o administrează. "Începe numărătoarea înecaţilor pe 2018", a fost mesajul scurt, dar extrem de trist. Mai mult decât atât, aceeași organizație a mențonat faptul că zeci dintre pasagerii ambarcațiunii nu vor mai fi găsiți niciodată, sfârșind în apele Mării Mediterane. Marea Mediterană este cea mai periculoasă rută de migraţie din lume. În apele sale au murit sau au dispărut de-a lungul anului trecut 3116 de migranţi, conform cifrelor Organizaţiei internaţionale pentru migraţie.

În urmă cu aproximativ o săptămână, 30 de migranți și-au pierdut viața, după ce a avut loc naufragiul a două ambarcațiuni în largul coastei libiene. Din fericire, alte 200 de vieți au fost salvate.Gărzile de coastă libiene au desfășurat două operațiuni de salvare în largul Garabulli (60 km est de Tripoli), a declarat colonelul Abu Ajila Abdelbarri, un responsabil al gărzii de coastă. Supraviețuitorii au fost duși la o bază navală din Tripoli unde autoritățile libiene le-au oferit apă și mâncare, precum și îngrijiri medicale.

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net