Panică la o grădină zoologică din vestul Germaniei! 5 feline periculoase au evadat

Ultima actualizare:

    Cinci animale exotice, printre care doi tigri, au evadat dintr-o grădină zoologică aflată în Germania
Cinci animale exotice, printre care doi tigri, au evadat dintr-o grădină zoologică aflată în Germania

Alertă la o grădină zoologică din vestul Germaniei, după ce doi lei, doi tigri și un jaguar au scăpat din grădina aflată în orașul Lunebach.

Autoritățile locale au acționat cât de repede au putut, alertând populația despre cele întâmplate. I-au sfătuit pe locuitori să nu părăsească locuințele decât dacă se află într-o situație extraodinară și să alerteze poliția dacă văd unul dintre animalele căutate, relatează theguardian.com. 

Pe lângă cele cinci animale, un urs a evadat, dar el a fost împușcat la scurt timp după ce a părăsit cușca. Animalele au reușit să părăsească locul unde se aflau întrucât în ultimele zile grădina a fost inundată din cauza ploilor torențiale, ceea ce a contribuit la deteriorarea gardurilor și erodarea acestora. Cu foarte puțin efort, animalele au împins gardurile fragile și au început să se plimbe nestingherite pe străzi, spre panica și disperarea locuitorilor. 

Grădina zoologică din Lunebach este casa a peste 60 de exemplare de animale exotice și găzduiește un număr total de 400 de animale, printre care se numără cele mai agresive specii la care cineva se poate gândi. Atracția obiecivului este reptezentată de către tigrii siberieni, facinanți prin frumusețea lor rece. 

Știați că...? Despre tigri

La inceputul anilor 1900 existau in jur de 100.000 de exemplare de tigri; in prezent se estimeaza ca au mai ramas in jur de 3000-4500.

Fiecare tigru din lume are propriul model de dungi, la fel cum fiecare om are amprente unice.

Datorita numarului din ce in ce mai mic al tigrilor, oamenii au inceput sa imperecheze in captivitate tigrii cu leii; Combinatia de tigru si leoaica se numeste Tiglon, iar combinatia de leu si tigroaica se numeste Liger.

Cand mai multi tigrii sunt prezenti in jurul unei prazi, masculii vor astepta ca femelele si puii sa manance prima data, spre deosebire de lei, care fac invers. Tigrii nu se lupta aproape niciodata pe hrana, ci isi asteapta randul.

Femelele sunt fertile doar patru sau cinci zile pe an, timp in care se imperecheaza. Dupa 3 luni tigroaica naste 2 sau 3 pui, care vor fi orbi in prima saptamana de viata.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net