Pe această femeie sexy a numit-o soțul vice-președintele unei țări! Cine este Mehriban Aliyev
Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev (56 de ani) a numit-o pe soţia sa, Mehriban Aliyev (52 de ani), în funcţia de vice-preşedinte. Potrivit Constituției azere, prim-vicepreședintele republicii preia atribuțiile președintelui, în cazul în care acesta nu este în măsură să le exercite.
În septembrie, anul trecut, în Azerbaidjan a avut loc un referendum privind modificarea Constituției. Printre modificările votate figurează extinderea mandatului președintelui de la cinci la șapte ani, instituirea funcției de prim-vicepreședinte al republicii și scăderea la 35 de ani a vârstei de la care o persoană poate candida la funcția de președinte al țării. Funcția de prim-vicepreședinte, ale cărei prerogative le depășesc pe cele ale premierului, a fost vacantă până la numirea soției lui Aliev.
Ilham Alizev este liderul Ayerbaijanului din anul 2003, fiind succesorul tatălui său, Gheidar Aliev. Acesta din urmă a fost conducătorul ţării timp de zece ani, începând cu anul 1993.
Mehriban Alizeva a fost deputat şi lider al unei fundaţii foarte influente. Născută într-o familie înstărită, Prima Doamnă a Azerbaidjanului este cunoscută şi ca adepta vieţii de lux, fiind denumită de o publicaţie drept "o Primă Doamnă la modă."
La cei 52 de ani ai săi, Mehriban le dă clasă multor puştoaice. Arată incredibil şi se menţine într-o formă de zile mari cu o siluetă parcă trasă prin inel. Ţinutele pe care le adoptă îi scot în evidenţă trăsăturile şi îi modelează corpul de zeiţă. Ce-i drept, ţinutele nu sunt create de oricine, ci de mari designeri vestimentari.