Premierul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunţat că a fost confirmat cu coronavirus
Prim-ministrul Bulgariei, Boiko Borisov, a anunțat că a fost testat pozitiv la testul pentru coronavirus pe care l-a efectuat.
Premierul Bulgariei Boiko Borisov a anunţat duminică, 25 octombrie, în mediul online, că testul său pentru COVID-19 a ieşit pozitiv. Acesta are o stare generală de disconfort şi stă acasă în izolare şi sub tratament.
„Deşi autorităţile sanitare m-au scos oficial din carantină, vineri mi-am amânat toate întâlnirile şi evenimentele publice pentru zilele următoare. După două teste PCR negative, astăzi sunt pozitiv la COVID-19. Am o stare generală de disconfort. Sunt în momentul de faţă în grija medicilor şi stau acasă şi primesc tratament. Am notificat autorităţile sanitare asupra tuturor contacţilor mei. Sunt sigur că vom trece peste această situaţie împreună”, a scris Boiko Borisov duminică pe Facebook.
Borisov anunţase vineri că intră în autoizolare pentru că a fost contact al ministrului adjunct al dezvoltării regionale Nikolay Nankov, testat pozitiv pentru coronavirus, potrivit Reuters.
Sâmbătă, inspectoratul de sănătate din Sofia l-a înştiinţat pe Borisov că poate ieşi din carantină după ce rezultatul său la două teste a fost negativ. Însă un al treilea test a ieşit pozitiv duminică.