Prințul Charles a devenit primul membru al familiei regale britanice care vizitează Cuba

Ultima actualizare:

    Prințul Charles se află zilele acestea într-o vizită istorică, în CubaFoto: Getty
Prințul Charles se află zilele acestea într-o vizită istorică, în CubaFoto: Getty

Prințul Charles (70 de ani) și soția sa, Camilla (71 de ani), au ajuns la Havana, duminică (24 martie). Este prima vizită oficială a familiei regale britanice în Cuba. Vizita istorică a celor doi va dura trei zile, ea făcând parte dintr-un tur al Caraibelor.

La doar o oră după aterizare, Charles a depus o coroană de flori la monumentul lui Jose Marti, considerat un erou național al Cubei, devenit simbol în lupta de independență a Cubei împotriva Spaniei, în secolul al XIX-lea. Prințul și ducesa au stat în fața memoriului flancați de o gardă de onoare, în timp ce trupele militare au interpretat cele două imnuri naționale, primul a fost cel al Cubei, așa cum era firesc, apoi cel al Marii Britanii, potrivit Daily Mail.  Cupllul regal a făcut apoi un tur al muzeului dedicat lui Jose Marti. Curatorul Eva Maria Diaz le-a vorbit despre viața omului politic și despre istoria Havanei. La sfârșit, Charles a ținut să sublinieze că Marea Britanie a ocupat la un moment dat orașul, în secolul al XVIII-lea, dar pentru o periadă foarte scurtă de timp.

„Am învățat multe despre Jose Marti”, a exclamat Charles. Acesta a declarat și că și-ar dori să petreacă mai mult timp în Cuba.

„S-ar putea să vă săturați de noi foarte repede”, a glumit prințul.

Prințul Charles și Camila vor lua masa cu președintele cubanez

Cuplul regal a aterizat duminică la Havana
Cuplul regal a aterizat duminică la Havana

Prințul Charles și Camilla urmează să ia masa cu președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel. Apoi, cuplul regal va vizita regiunea colonială restaurată din Havana și va participa la o paradă inedită a mașinilor clasice britanice. Această vizită are ca scop sporirea legăturilor comerciale și culturale, dar și influența politică în Cuba. 

Prințul Charles și soția lui vor fi primiți, luni seară (25 martie), la Palatul Prezidențial al Revoluției de către președintele Diaz-Canel. La rândul său, președintele cubanez l-a vizitat pe Charles în noembrie anul trecut, la Londra.

Citește și

La 70 de ani, Charles a făcut senzație pe plaja din Barbados

„Fiul secret” al lui Charles și al Camillei susține că Diana urma să facă totul public

Alegeri prezidențiale 2024

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul William la Centerpoints Awards, Profimedia (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Alimente care devin toxice la frigider  Sursa foto shutterstock 1976067755 jpg
brad de craciun jpeg
alimentatie sanatoasa jpeg
Calendar 5 decembrie: 2017   Regele Mihai I, ultimul suveran al României, a murit în Elveția, la vârsta de 96 de ani jpeg
sardinia, italia   freepik jpg
depozite bancare jpg
reginele romaniei jpg
Târgul de Crăciun Timișoara 2023
image
actualitate.net
image
actualitate.net