«Regina Elisabeta e o femeie simplă cu o inteligenţă limitată». Declaraţii scandaloase despre familia regală
Regina Elisabeta a II-a este unul dintre cei mai importanţi lideri ai lumii, dar poziţia ei nu o fereşte de critici dure care îi sunt aduse des. Nu toată lumea e un suporter al Monarhiei britanice, iar printre ei se numără scenaristul serialului "The Crown", bazat pe viaţa Reginei.
Peter Morgan a povestit că Elisabeta e o femeie cu o "inteligenţă limitată" şi că familia regală e "o instituţie cu mari probleme". El a spus că nu ar fi crezut niciodată că va ajunge să scrie un scenariu despre Regină.
"Nu aş fi crezut că ar mai fi ceva de spus despre o femeie de la ţară cu o inteligenţă limitată care ar prefera să se ocupe de cai şi câini decât să fie regină", a declarat scenaristul, conform independent.co.uk.
Morgan, un adept al republicii, a povestit că e surprins cum monarhia a reuşit să nu facă până acum "erori catastrofice", în timp ce lideri ai Parlamentului şi-au distrus cariera cu o simplă decizie greşită. Din punctul lui de vedere, familia regală e un fel virus care suferă mutaţii pentru a se adapta.
"Uitaţi-vă la câţi prim miniştri au ajuns în sicrie, în timp ce ea supravieţuieşte. E un sistem nebun, dar poate că rezistă tocmai datorită nebuniei", a mai spus Morgan.
Serialul The Crown urmăreşte viaţa Reginei Elisabeta a II-a de la începutul relaţiei ei cu Prinţul Filip şi începutul domniei sale. Claire Foy, care joacă rolul monarhului în tinereţe, a câştigat un Glob de Aur pentru prestaţia sa. Al doilea sezon va fi difuzat pe Netflix de pe 8 decembrie. În cel de-al treilea sezon, Foy va fi înlocuită de actriţa Olivia Colman, acţiunea serialului intrând în anii 1960. Cel de-al treilea sezon va fi difuzat în 2019.