Şcolile din Italia vor fi închise până pe 15 martie, după ce bilanțul deceselor a crescut
Italia a decis să închidă toate şcolile şi universităţile până pe 15 martie şi a pregătit miercuri şi alte măsuri de urgenţă pentru a încetini răspândirea coronavirusului, în condiţiile în care 28 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, numărul total al deceselor provocate de infecţie ajungând la 107, a anunţat Agenţia pentru Protecţie Civilă.
Ministrul Educaţiei, Lucia Azzolina, a spus că şcolile şi universităţile vor fi închise cel puţin până pe 15 martie. Şcolile din regiunile cele mai afectate de epidemie, din nordul ţării, erau deja închise.
Numărul cazurilor confirmate de la declanşarea epidemiei, în urmă cu 13 zile, a urcat de la nivelul de marţi, de 2,503, la 3.089. Dintre cei care au contractat boala, circa 3.5% au murit, a spus şeful agenţiei, Angelo Borrelli.
Premierul Giuseppe Conte a declarat reporterilor că guvernul pregăteşte un decret pentru a încerca să încetinească infectarea, care a crescut cu aproximativ 500 pe zi.
“Spitalele noastre, în pofida eficienţei lor, riscă să fie depăşite de situaţie, avem o problemă cu unităţile de terapie intensivă”, a declarat Conte.
Un proiect de decret obţinut de Reuters prevede ”suspendarea evenimentelor de orice natură...care necesită adunări de oameni şi nu permit respectarea unei distanţe de cel puţin un membru între aceştia”.
Decretul mai prevede închiderea cinematografelor şi a teatrelor şi cere italienilor să nu dea mâna şi să nu se îmbrăţişeze pentru a evita ”contactul fizic direct cu toţi oamenii”.
Altă prevedere este ca toate evenimentele sportive majore, inclusiv meciurile de fotbal din Serie A, să aibă lor cu stadioanele goale.
Închiderea şcolilor a fost primită cu bucurie de copii şi cu reacţii mixte de către părinţi.
Ministrul adjunct al Economiei, Laura Castelli, a declarat că guvernul este conştient de problemele care vor fi provocate familiilor şi că pregăteşte o directivă carre să permită ca un părinte să lipsească de la serviciu pentru a sta cu copiii.