Un chirurg oncolog a mințit cu nerușinare pentru a primi un salariu de 100.000 de lire
Un chirurg din Marea Britanie își așteaptă sentința, după ce a mințit în CV-ul său cu privire la numărul de intervenții pe care le-a efectuat, pentru a ocupa un post foarte bine plătit.
Sudip Sarker, în vârstă de 48 de ani, riscă să fie închisi ani buni, după ce a mințit în CV, dar și la interviu, pentru a obține un post plătit cu zeci de mii de lire sterline. Acesta a susținut, cu nerușinare, că a efectuat nu mai puțin de 51 de intervenții chirurgicale colorectale, însă în realitate numărul nu depășea 6 persoane care au fost operate de el.
Afirmațiile false susținute de acesta l-au ajutat să ocupe postul de chirurg colorectal specializat la un spital din Worcestershire, pe un salariu anual ce poate ajunge anual la 100.000 de lire sterline, informează metro.co.uk. În ciuda faptului că isprava medicului a fost descoperită, el a ocupat funcția timp de 14 luni. Bărbatul a ocupat postul în august 2011 și a fost rugat să construiască o echipă chirurgicală. Față în față cu responsabilitățile acestei poziții, medicul a fost suspendat din funcție 14 luni mai târziu.
În timpul anchetei, polițiștii l-au confruntat pentru a afla adevărul, însă acesta a negat că ar fi minițit. În plus el a spus că nu a deformat adevărul în mod voit, ci că "a făcut o estimare a numărului de operații pe care le-a efectuat. în cursul carierei sale".