Una dintre cele mai frumoase plaje din Grecia, distrusă de cutremur
Votată ani la rând una dintre cele mai frumoase plaje din lume, spectaculoasa plajă Egremni, din insula Lefkada, este acum doar o amintire. Cutremurul produs marți, 17 noiembrie, în largul coastei vestice a Greciei, care a ucis două persoane, a provocat o cădere de teren în insula Lefkada, distrugând plaja izolată, cu nisip alb.
”Refugiul exotic perfect”, cum era cunoscută regiunea coastei Egremni, care intra în mare printr-o plajă superbă, cu nisip alb, fin, a fost distrus de cutremurul ucigaș din 17 noiembrie, anunță pappaspost.com. Tocmai atuurile acestei zone au făcut-o vulnerabilă în fața seismului.
Situată la 30 km de capitala insulei, Lefkada Town, la poalele unei coaste împădurite, plaja nu era ușor accesibilă. Era nevoie să cobori 250 de trepte până la ea. Alunecarea de teren antrenată de cutremur a înghițit-o în câteva secunde.
Momentul cutremurului, surprins de pe barca unui pescar
Un cutremur puternic, de aproximativ 6 grade pe scara Richter, s-a produs marţi dimineaţa, 17 noiembrie, în largul insulei Lefkada, situată în vestul Greciei, fiind resimţit în toate insulele din Marea Ionică şi chiar şi la Atena, care se află la 385 de kilometri distanţă. Două persoane și-au pierdut viața, după ce alunecările de teren antrenate de seism le-au distrus casele, prinzându-le sub dărâmături.