Virusul transmis de ţânţarul-tigru, mai periculos decât se credea

Ultima actualizare:

    31 de ţări din America Latină  şi Caraibe au detectat până  acum transmiterea virusului,  răspândit de ţânţarii-tigru
31 de ţări din America Latină şi Caraibe au detectat până acum transmiterea virusului, răspândit de ţânţarii-tigru

Dacă până acum medicii credeau că virusul Zika, transmis de ţânţarul-tigru, îi afectează doar pe nou-născuţi, de curând, aceştia au descoperit că este mult mai periculos.

Aşadar, specialiştii francezi spun că virusul care provoacă microcefalie bebeluşilor este responsabil şi de inflamaţia gravă a creierului. Potrivit acestora, un pacient de 81 de ani a intrat în comă din cauza unei astfel de inflamaţii, conform analizelor medicale.

Pe de altă parte, se pare că Zika poate declanşa şi o gravă afecţiune a membrelor, numită mielită acută. Un astfel de caz a fost semnalat în Guadelupa, potrivit AFP.

„Este primul caz înregistrat cu o dovadă a legăturii între Zika şi mielită: a fost depistată prezenţa virusului în lichidul cefalo-rahidian al pacientei (15 ani), la nouă zile de la debutul semnelor clinice”, a declarat Annie Lannuzel, de la Centrul Naţional francez de Cercetare Ştiinţifică.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net