19 persoane din Buzău, inclusiv doi copii de un an, diagnosticate cu Covid-19. Toți fac parte din familia unui bărbat infectat
Un număr de 19 cazuri de coronavirus au fost identificate la Buzău, între care doi copii de un an, toţi făcând parte din familia unui bărbat de 41 de ani confirmat în cursul zilei de duminică, despre care s-a stabilit că ar fi luat virusul de la un caz identificat Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa.
Toate cele 19 persoane au fost preluate de ambulanţe, fiind transportate la spitale din Râmnicu Sărat şi Bucureşti, scrie News.ro. Potrivit martorilor, mai multe ambulanţe ar fi preluat în cursul serii 19 persoane, între care doi copii de pe străzile Cometei şi D. Filipescu din cartierul Poştă de la domiciliul bărbatului de 41 de ani confirmat în prima parte a zilei de duminică, după ce a ajuns la spital în cursul zilei de sâmbătă cu simptome specifice infectării cu coronavirus. Este vorba despre persoane care s-ar fi întâlnit în mai multe rânduri fără a ţine cont de măsurile de izolare impuse de autorităţi. Potrivit unor surse medicale, 12 adulţi vor fi transportaţi la Spitalul Municipal din Râmnicu Sărat, desemnat unitate de suport Covid-19 iar alte şapte persoane, inclusiv copiii, vor ajunge la spitale din Capitală. Conform datelor de duminică, de la ora 13:00, judeţul Buzău avea înregistrate 21 de cazuri de coronavirus.