200 de ani de la naşterea lui Alexadru Ioan Cuza. Ce reforme a făcut

20 martie 2020 14:11

Ultima actualizare: 6 martie 2022 16:51

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820. Sunt 200 Foto: historia.ro

Alexandru Ioan Cuza s-a născut la 20 martie 1820. Sunt 200 de ani de atunci, dar noi ne bucurăm şi astăzi de reformele pe care le-a făcut când a fost primul domnitor la Principatelor Unite şi al statului naţional România.

Sunt 200 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor la Principatelor Unite şi al statului naţional România. S-a născut la 20 martie 1820, iar la 39 de ani era primul domnitor la Principatelor Unite şi al statului naţional România. Datorită reformelor făcute de el, astăzi ne bucurăm de multe dintre măsurile luate de el.

Reformele au avut și limite, unele au fost incomplete ori au trebuit îmbunătățite, dar oricum temeiurile României moderne și ale României contemporane stau în perioada de aprigă înfruntare dintre forțele politice din anii 1859-1866, scrie historia.ro.

În 1866, Alexandru Ioan Cuza va fi silit să abdice de la tron, în urma coalizării la putere a unor indivizi ce a

veau alte interese de ordin internaţional și aserveau statul centrelor de conducere externe. A murit la 3 mai 1873, la 53 de ani, la Hotelul Europa din Heidelberg, după o răceală puternică.

Aşa arăta în realitate Alexandru Ioan Cuza, rămas în istoria românilor ca făuritor al Micii Uniri și cel care a pus bazele modernității în cele două principate române

Unirea Ţării Româneşti cu Moldova în 24 ianuarie 1859 este actul fondator al României moderne. Alegerea lui Alexandru Ioan Cuza pe tronul ambelor state româneşti a însemnat Unirea lor într-un nou stat, cunoscut iniţial sub numele de „Principatele Unite”, care, din 1866, pe baza noii Constituţii, s-a numit România.

Alexandru Ioan Cuza, biografia

Alexandru Ioan Cuza a rămas în istoria românilor ca făuritor al Micii Uniri și cel care a pus bazele modernității în cele două principate române. În plan politic, Cuza și-a atins țelul pentru care fusese învestit, dar în plan personal, a fost un bărbat măcinat de vicii, care i-au atras antipatia și chiar abdicarea forțată.

Dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Moldovei și al Țării Românești, la 5, respectiv 24 ianuarie 1859, a însemnat înfăptuirea așa-numitei politici a faptului împlinit, prin care oamenii politici de la acea vreme urmăreau unirea Principatelor Române și recunoașterea lor de către Marile Puteri europene. Unirea a fost acceptată, însă doar pe perioada domniei lui Cuza, mai exact șapte ani, cât i-a durat serviciul militar. În tot acest timp, Cuza a realizat o serie de reforme care au schimbat în bine principatele și au pus bazele României moderne, așa cum o cunoaștem astăzi.

Cel mai mare viciu al domnitorului era pasiunea sa nesățioasă pentru femeile frumoase. Mereu la braț cu Mihail Kogălniceanu, Cuza frecventa adesea bordelurile bucureștene, chiar și după ce se căsătorise cu doamna Elena Cuza, care nu putea să-i dăruiască urmași. Întâlnirea cu o anume Maria Obrenovici avea să-i schimbe complet destinul, devenindu-i amantă, marea sa iubire și femeia care-i va dărui doi copii.

Reformele realizate de Alexadru Ioan Cuza au îmbrățișat întreaga viață a societății din Principate.
Egalitatea în fața legii și a impozitelor (prin supunere la contribuții a unor categorii până atunci privilegiate și scutite), des ființarea privilegiilor, îmbunătățirea și modernizarea aparatului judiciar, organizarea serviciilor de statistică, o nouă lege a recrutării prin care obligațiile militare erau generalizate, reorganizarea serviciilor de lucrări publice s-au înscris printre reformele realizate în prima parte a domniei lui Alexandru Ioan Cuza.
Aveau să urmeze reorganizarea departamentelor, legile pentru construirea de căi ferate, constituirea Consiliului Superior al Instrucțiunii Publice, un regulament de navigație, organizarea Corpului inginerilor civili, reorganizarea Școlii de silvicultură și o serie de măsuri premergătoare unei secularizări a averilor mănăstirești, care au reprezentat o etapă a doua a reformelor încheiată în ultimele luni din 1863.
O nouă lege a pensiilor, crearea Curții de Conturi, legea organizării Armatei, legea contabilității, legea consiliilor județene, Codul penal și legea instrucțiunii publice, crearea Consiliului de Stat au fost, de asemenea, concretizări ale activității guvernului Kogălniceanu.
Prin legea din 14/26 august 1864, peste 400.000 de familii de țărani au fost împroprietărite cu locuri de muncă, iar aproape alți 60 000 de săteni au primit locuri de casă și grădină. Prin reforma din 1864 se întregea pe plan social actul istoric din ianuarie 1859.
Alexadru Ioan Cuza. Marile Reforme
Ultimii ani ai domniei lui Cuza au fost apoi caracterizați prin adoptarea altor reforme, care în ansamblu s-au încadrat procesului de modernizare. A fost adoptat sistemul metric, a fost decretat Codul civil, s-au afirmat drepturile autocefale ale Bisericii române față de Patriarhia din Constantinopol, s-au luat măsuri contra jurisdicției consulare, s-a promulgat legea instrucțiunii publice, după ce, în iulie 1864, se crease Universitatea din București.
A fost înființată Școala de Poduri și Șosele (viitoarea Politehnică), au fost create Camerele de Comerț. S-au repus în vigoare taxele de export.
În ansamblu, domnia lui Alexandru Ioan Cuza are o însemnătate primordială prin aceea că a pus bazele statului unitar, dar totodată și ale statului modern.
După reformele lui Cuza, slujbele în greacă au fost interzise, cu excepţia a trei biserici în tot statul.
Cuza a mai interzis de asemenea şi tăierea pădurilor mănăstireşti, în mod abuziv, de către călugării cei lacomi de avere.
La 2 mai 1864, Cuza va dizolva Adunarea Legiuitoare, şi va iniţia o nouă constituţie şi o nouă lege electoral. Lucrurile acestea lărgeau autoritatea lui Cuza şi reducea din puterea corpului legislative, compus din Cameră şi Senat.
Se va crea Consiliul de Stat pentru pregătirea legilor interne, legile fiind reprezentate de “decretele domneşti”. Puterea legislative era deţinută de cele două camere: Adunarea Electivă şi Corpul Ponderator (Senatul), fapt ce asigură trecerea de la sistemul parlamentar unicameral la cel bicameral. Senatul se compunea din 64 de membri, ce erau aleşi în majoritate de către domnitor.
Legea electorală împărţea alegătorii în două categorii: alegători direcţi şi alegători primari. Alegătorii direcţi erau toţi cei care ştiau carte, plăteau o contribuţie de cel puţin patru galbeni şi împliniseră vârsta de 25 de ani. Alegătorii primari erau neştiutori de carte, dar care plăteau o contribuţie stabilită pe categorii, de la 48, la 110 lei. Cei care nu aduceau nici o contribuţie bănească erau excluşi de la vot. Tot în timpul lui Alexandru Ioan Cuza se concepe un Cod penal şi Cod civil, după modelul francez.
Prin “legea instrucţiunii publice” de la 1864, se proclama obligativitatea şi gratuitatea învăţământului primar. Atunci s-au stabilit trei grade de învăţământ: primar, secundar şi superior. Învăţământul primar era de patru ani, cel secundar de şapte ani, iar cel superior său universitar de trei ani.
În planul justiţiei, au luat fiinţă următoarele instanţe judecătoreşti: tribunalele judeţene, curţile de apel, curţile de juraţi sau Curtea de Casaţie, care era totodată şi instanţă de recurs. Elena Cuza, soţia domnitorului, va înfiinţa “Azilul de fete” ce-i va purta numele.
Prima universitate din ţară ia naştere în 1860, la Iaşi şi va purta numele domnitorului. A doua va fi cea din Bucureşti, din 1864. Tot la Bucureşti va fi înfiinţată şi Şcoala Naţională de Arte Frumoase, sub conducerea lui Theodor Aman. De asemenea, o şcoală de medicină veterinară va fi inaugurată. Prin ajutorul acestor noi instituţii de învăţământ, se va trece de la ortografia chirilică la cea latină.
În timpul lui Cuza va luă fiinţă, în mod oficial, Armata Naţională Română. Aceasta avea ordinul şi menirea să apere integritatea statului de orice atac străin. Concentrarea unităţilor militare avea loc în tabăra de la Floreşti. Tot atunci s-a înfiinţat şi Ministerul de Război și Arsenalul Armatei şi s-au pus bazele învăţământului militar. Cuza a înfiinţat Garda Naţională, aflată sub comanda sa.
Un alt tip de reformă, a fost reprezentată de ordinul fiscalităţii, unde au fost instituite o serie de impozite personale cetăţeneşti, în special cele funciare. Astfel, statul adopta o reformă modernă în ceea ce priveşte fiscalitatea. Tot atunci se organiza şi serviciul vamal, la fel şi cursul monetar, precum şi înfiinţarea unei linii de telegraf ce asigură legătura directă cu Rusia.