5 mistere după moartea poliţistului din coloana ministrului Oprea

Ultima actualizare:
Bogdan Gigină a pierit  în această groapă
Bogdan Gigină a pierit în această groapă

Moartea bruscă a tânărului poliţist de la Brigada Rutieră i-a cutremurat pe mulţi şi a lăsat în urmă nenumărate semne de întrebare. În seara fatidică de marţi, 20 octombrie, reporterul Click! s-a intersectat din întâmplare cu maşinile din coloana oficială care-l însoţea pe Gabriel Oprea.

Era marţi seară, iar ceasul arăta ora 19.00. De la Charles de Gaulle, pe Bd. Aviatorilor traficul era paralizat şi din loc în loc erau “plantaţi” agenţi pe mijlocul drumului. Ploua, iar maşinile circulau bară la bară. Deodată, s-au auzit strident sirenele şi claxoanele poliţiştilor. Toţi şoferii care ne aflam în trafic am încercat să-i facem loc coloanei oficiale. Agentul de pe motocicletă, care le-a deschis calea maşinilor ce-l însoţeau pe Gabriel Oprea, gonea ca vântul şi ca gândul.

Motocicleta a fost  scoasă la suprafaţă  cu un utilaj
Motocicleta a fost scoasă la suprafaţă cu un utilaj

A intrat pe contrasens, unde l-a urmat întreaga coloană. Un gest periculos, având în vedere că oricând putea să-i iasă în cale o maşină care circula regulamentar. După aproximativ 15 minute, mă aflam pe str. Ştirbei Vodă. Era mare agitaţie! Pompieri, medici şi poliţişti înconjuraseră zona, iar traficul a fost deviat spre Cotroceni şi Izvor. Motociclistul pe care tocmai îl văzusem murise, după ce a intrat într-o groapă săpată în asfalt de Distrigaz. Imediat, am sunat la ISU Bucureşt-Ilfov ca să aflu ce s-a întâmplat în zonă, dar nu mi s-a spus adevărul. Doar că a fost un accident în care au fost implicaţi un motocilist cu un şofer. În urma tragediei, au rămas o mare de lacrimi şi multe mistere.

1. De ce Poliţia a recunoscut abia după 36 de ore că agentul se afla în coloană oficială?

Bogdan Gigină avea 28 de ani şi de 8 ani lucra la Brigada Rutieră. Era coleg cu tatăl său, care îmbracă uniforma de poliţist de 25 de ani, şi făcea parte dintre cei 70 de băieţi antrenaţi să circule prin Bucureşti pe două roţi. De multe ori s-a aflat în fruntea coloanelor oficiale, pentru că un motociclist deschide mai repede calea maşinilor care-l însoţesc pe demnitar. La fel s-a întâmplat şi marţi seară, când Bogdan a intrat într-o groapă cu motorul şi a murit. Doar că cei de la Poliţia Capitalei au spus iniţial că acesta se afla într-o misiune de fluidizare a traficului, iar abia ieri, după 36 de ore, au recunoscut că de fapt asigura fluidizarea traficului pentru coloana oficială a lui Gabriel Oprea.

2. De unde venea şi unde se ducea Oprea?

“Coloana oficială a viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministru al afacerilor interne, de care demnitarul beneficia în condiţiile legii, se deplasa cu o viteză adaptată la condiţiile meteo şi de trafic existente pe traseul Băneasa - Piaţa Presei Libere - Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle - Piaţa Victoriei - Bd. Uranus - str. Ştirbei Vodă, dupa ce ministrul participase la o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”, se arată în comunicatul Poliţiei. Surse oficiale au mărturisit, pentru Click!, că Oprea fusese la SRI. Problema este alta. Că nu se arată care era destinaţia finală a lui Gabriel Oprea. Unii spun că urma să ajungă la Ministerul de Interne. Şi dacă este aşa, de ce a ales o rută pe str. Ştirbei Vodă, când cea mai scurtă ar fi fost prin - Piaţa Victoriei - Calea Victoriei? Surse din jurul lui Oprea susţin că de fapt demnitarul voia să ajungă acasă. Unde locuia? În Cotroceni, la câteva sute de metri de locul unde s-a produs tragedia.

3. Avea dreptul Oprea la coloana oficială?

Potrivit Codului Rutier, patru demnitari au dreptul să beneficieze zilnic de coloane oficiale (preşedintele, premierul, şefii Parlamentului), însă acestora li se adaugă şi miniştrii care au nevoie să se deplaseze în regim de urgenţă. Emil Păscuţ, şeful Sindicatului Poliţiştilor din România - Diamantul, a declarat, pentru HotNews.ro, că “presupunând că domnul Oprea se afla în una dintre situaţiile prevăzute de lege, avea dreptul la coloană oficială. Dacă venea de la restaurant şi pleca spre casă, aşa cum a aparut în presă, nu”. Aşteptăm ca Poliţia să ne precizeze care a fost urgenţa care a impus folosirea coloanei oficiale.

4. A oprit sau nu vicepremierul la locul accidentului?

“Imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la faţa locului şi au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, poliţistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti”, se mai arată în comunicatul Poliţiei Capitalei. Jurnalistul Vlad Petreanu prezintă, pe blogul lui, mărturia unei persoane care susţine că a ajuns prima lângă poliţistul Bogdan Gigină, după ce acesta a căzut cu motocicleta în groapă. Astfel aflăm că maşina în care se afla vicepremierul nu a oprit la locul accidentului.

5. De ce motociclistul a fost scos pe traseu pe ploaie?

Se ştie foarte clar că atunci când plouă, e de evitat să ieşi cu motocicleta în trafic. Chiar Brigada Rutieră  recomandă asta ori de câte ori are ocazia. În plus, Dumitru Coarnă, vicepreşedintele Sin­dicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, a declarat, pentru Click!, faptul că pe vremea aia motocicleta nu trebuia scoasă. “Motocicleta este folosită pentru că se strecoară mai bine în trafic şi fluidizează coloana, dar nu pe ploaie. Sub 15 grade Celsius şi pe ploaie, conducerea profesională a Brigăzii Rutiere nu trebuia să o scoată, pentru că roţile nu mai au aderenţă, intervine acvaplanarea şi vizibilitatea redusă. Vorbim acum doar despre o recomandare, dar avem de gând să o legiferăm”. În seara fatidică, erau 10 grade Celsius, ploua cu găleata şi se înnoptase.

Bogdan era căsătorit şi aştepta un copil

Trei cratere au fost  săpate de Distrigaz ca  să remedieze o avarie
Trei cratere au fost săpate de Distrigaz ca să remedieze o avarie

Bogdan Gigină, 28 de ani, s-a căsătorit în urmă cu un an şi o lună. A avut parte de o nuntă ca-n poveşti, alături de frumoasa sa soţie, Raluca. N-a apucat să se bucure prea mult de statul de bărbat la casa lui şi a plecat dintre noi fără să-şi ţină în braţe copilaşul. Soţia lui este însărcinată, în primul trimestru. Este devastată de durere şi nu-i vine să creadă că omul cu care plănuise să-şi petreacă viaţa până la adânci bătrâneţi a pierit într-o clipită. Potrivit sindicalistului Dumitru Coarnă, familia agentului va primi 20.000 de euro, dacă se va stabili că a fost accident de muncă. “Sigur aşa va fi încadrat, iar cu tot cu formalităţi, în două săptămâni, banii vor ajunge la urmaşi”, ne-a spus Coarnă. Bogdan va fi condus azi pe ultimul drum, urmând să fie înmormântat în Cimitirul Ghencea Militar.

Groapa, acoperită joi

Trupul neînsuflețit al lui  Bogdan a fost depus, ieri,  la capela Bisericii Udricani,  din Capitală
Trupul neînsuflețit al lui Bogdan a fost depus, ieri, la capela Bisericii Udricani, din Capitală

Poliţistul nu a văzut din timp groapa de la intersecţia str. Ştirbei Vodă cu Calea Plevnei şi a intrat cu viteză în ea. Motocicleta a rămas înfiptă în groapa care măsura doi metri adâncime. Fusese săpată de Distrigaz, care a intervenit la o avarie, iar lucrarea trebuia terminată iniţial până pe 18 octombrie. “Execuţia acestei lucrări de remediere a avariei a fost prelungită pentru perioada 19.10.2015 - 21.10.2015”, au explicat cei din Primăria Capitalei. Dacă, marţi, cele trei gropi aflate una lânga alta erau încă acolo, ieri la prânz erau deja asfaltate. Chiar şi aşa, Dumitru Coarnă spune că lucrarea nu era presemnalizată şi semnalizată corespunzător, aşa cum spune legea. Procurorii lucrează la dosarul de cercetare penală pentru ucidere din culpă şi caută vinovaţii.

«Sper ca cei vinovaţi să plătească cu ani grei de puşcărie»

Gabriel Oprea
Gabriel Oprea

“Am fost primul lângă corpul săracului poliţist. Eram la semafor, încercând să virez stânga dinspre Eroilor spre Militari. Am văzut poliţistul în intersecţie oprind maşinile şi apoi am văzut în noapte luminile de la girofarurile maşinilor care se apropiau. A trecut prima motocicleta, apoi Passat-ul. Am auzit zgomotul fiarelor răsturnate şi un fior rece mi-a trecut prin corp. Am realizat accidentul şi am lăsat maşina unde era şi am fugit către locul accidentului. Erau două gropi: prima mai puţin adâncă, a doua mai mare, în care zăcea motocicleta. El nu era nicăieri. L-am zărit mai încolo, sub fiarele răsucite, cu faţa în jos. Am început să ridic fiarele de pe corpul lui, sperând că e doar un traumatism minor şi este doar inconştient. În acest timp nu am observat hemoragia intensă la nivelul craniului şi, practic, călcam în sângele lui. Între timp, maşina de Poliţie s-a oprit şi un agent a coborât. Scenele ce au urmat sunt parcă rupte de realitate. Omul plângea în hohote şi striga: «Nu se poate, nu se poate, nu-i adevărat!». Maşina Audi în care am aflat că era Oprea nu a oprit, ci a trecut în viteză, slalomând printre şi peste fiarele ce delimitau găurile…”.

Într-o postare pe Internet, plină de durere, nașa agentului mort l-a acuzat pe ministrul Gabriel Oprea că poartă responsabilitatea tragediei. “Finul meu și-a pierdut viața pentru unii cu funcții mari care se grăbesc, mereu se grăbesc, fără se le pese că plouă și că omul care îi servește conduce o motocicletă... nu un tanc!!! Mulțumim frumos, domnule ministru!!! Ați lăsat părinții fără singurul lor copil și o văduvă tânără! Rușineeee!!!”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net