800 de euro pentru chipul lui Mihai Eminescu
800 de euro pentru o fotografie a poetului național al romînilor, Mihai Eminescu. Acesta va fi în fapt prețul de pornire al unei fotografii de epocă a lui Eminescu, care-l înfățișează la vârsta de 19 ani, și care va putea fi admirată și cumpărată în cadrul unei licitații speciale a unei colecții Mihai Eminescu organizată de Casa Artmark, la sediul său, joi, 22 iunie.
Licitația va include o serie de obiecte de mare încărcătură emoțională, legate de destinul poetului.
Pe lîngă fotografia amintită, realizată de Bernhard Brand și care a aparținut bibliotecii lui Petre Popescu Gogan (arhivar al Academiei Române), cei interesați ar putea obține la pachet și pe cea reprezentând-o pe Veronica Micle, marea iubire a poetului. Și în cazul fotografiei lui Micle, prețul de pornire al licitației e tot de 800 de euro. Celor două imagini li se adaugă o carte de vizită a poetului ca prim redactor al ziarului “Timpul”. Prețul de pornire - 200 euro.
Unul dintre lucrurile dragi lui Eminescu, gata de vânzare
Dar amatorii de suveniruri vor avea ocazia de a se întâlni cu unul din obiectele foarte dragi lui Eminescu, care a ținut foarte mult de-a lungul vieții sale la cuferele ce i-au însoțit existența. O astfel de piesă inedită este și cufărul marcat "M. Eminovici", scos la licitație cu un preț de pornire de 5.000 euro. Acesta a aparţinut marelui poet de-a lungul întregii sale vieţi. Călător în ţară şi în Europa, de la vârsta de opt ani, Eminescu transforma banalul geamantan într-un tovarăş nelipsit.
Tot în seara zilei de joi, 22 iunie, vor fi prezente în licitație numeroase ediții princeps. Dintre acestea amintim: "Poesii de Mihail Eminescu", Bucureşti, editura Socec, 1884, ediţia princeps în coperta originală, piesă bibliofilă de raritate extremă ( având un preț de pornire de 6.000 euro). Această ediție conține, după cum notează Titu Maiorescu în prefață, “scrierile poetice, chiar și cele începătoare, ale unui autor, care a fost înzestrat cu darul de a întrupa adânca sa simțire și cele mai înalte gândiri într-o frumusețe de forme, sub al cărei farmec limba română pare a primi o nouă viață.”
Cartea de debut a lui Eminescu, echivalată la 6.000 de euro
De mare însemnătate culturală sunt și volumele "Poesii", colecția tuturor edițiilor Maiorescu (edițiile I-XVI, 1883-1936), singura de acest fel completă (preț de pornire de 9.000 de euro), Almanachul "România Jună", anul I, conținând princepsul poeziei "Luceafărul", cu coperta original din 1883 (preț de pornire: 1.000 euro), Revista "Familia" anul V, conținând princepsul poeziei "Domnului F.J.", 1869 (preț de pornire: 600 euro), Veronica Micle - "Poesii", ediție princeps, 1887 (preț de pornire: 1.500 euro).
Printre rarități mai menționăm și revista "Convorbiri literare", anii I-XXV, cuprinzând majoritatea primelor apariții literare ale clasicilor români din a doua jumătate a sec. XIX, printre care Eminescu, Creangă, Alecsandri, Negruzzi etc, 1867-1892 (preț de pornire: 5.000 euro), o scrisoare redactată şi semnată olograf de căpitanul Matei Eminovici (Eminescu) către editorii Șaraga, 1897 (preț de pornire: 1.700 euro), volumul semnat de George Călinescu - "Viața lui Mihai Eminescu", ediția I, 1932, un exemplar rar ce poartă autograful Reginei Maria (preț de pornire: 600 euro).
Casa Artmark nu se află la prima licitație dedicată poetului național, la finele anului trecut ea scoțând la vânzare, pentru 5.000 de euro, un ceas de buzunar despre care a susținut că l-ar fi însoțit pe Mihai Eminescu cea mai mare parte a vieții acestuia.