99 de ani de la primul atentat terorist din România. O bombă omoară 3 demnitari în Senatul țării

Prima pagină din ziarul Adevărul din 9 decembrie 1920, în care era anunțat atentatul petrecut în Senat cu o zi în urmăFoto: historia.ro

Acum 99 ani, la 8 decembrie 1920, avea loc în Senatul țării primul atentat ce poate fi numit terorist din România. Capul acțiunii a fost Max Goldstein, de doar 23 de ani, liderul unei grupări anarhisto-teroriste formată din evrei comuniști. Bomba artizanală care a explodat în sala Senatului a făcut trei morți, printre care ministrul Justiției, Dimitrie Greceanu și încă trei răniți, în frunte cu Președintele Senatului, generalul Constantin Coandă, tatăl viitorului mare savant Henri Coandă.

Ziarul Adevărul relata, a doua zi, în ediția din 9 decembrie 1920: „Senatorii, aflaţi pe culoare şi la bufet, tocmai erau chemaţi în şedinţă. Din incintă se desprind, îndreptându-se spre banca ministerială, domnii Greceanu şi Văleanu (ministru al Lucrărilor Publice şi Comunicaţiilor); domnul general Coandă, preşedintele Senatului, urca spre fotoliul prezidenţial. În acel moment, o detunătură îngrozitoare răsună în incintă, cutremurând zidurile şi aruncând în aer câteva pupitre. O panică neînchipuită se produce, ţipete şi strigăte de salvare răsună, în vreme ce, într-un lac de sânge, doi senatori sunt scoşi afară. Zeci de senatori leşină, în vreme ce corpul de gardă opreşte ieşirea celor aflaţi înăuntru“, deoarece, în primele momente, s-a crezut că bomba fusese aruncată chiar atunci, dinspre băncile rezervate publicului. În ciuda faptului că panica a fost foarte mare, iniţial s-a crezut că ar fi explodat un calorifer. Numărul victimelor ar fi putut creşte considerabil dacă ar fi explodat tot proiectilul sau dacă senatorii ar fi fost punctuali”.

Dimitrie Greceanu, ministrul Justiției în acel moment, dar și fost primar al Iașului, a fost unui dintre cei trei demnitari uciși de explozia bombei din Senat

Au murit în atentat Dimitrie Greceanu, ministrul Justiției în guvernul Alexandru Averescu și senatorii Spirea Gheorghiu și Dimitrie Radu, episcop greco-catolic de Oradea. Pe lângă cei doi morţi mai sus menţionaţi, au mai fost răniţi episcopul Nifon, episcopul Ciorogariu şi preşedintele Senatului, generalul Constantin Coandă, tatăl viitorului mare savant Henri Coandă. Explozia a avut loc la ora 14.30, înainte de reînceperea şedinţei de plen. Materialul explozibil a fost aşezat cu o seară înainte sub scaunul prezidenţial, lângă fotoliul regal şi cel al principelui moştenitor. Acesta era un obuz de provenienţă nemţească, obuz care fusese modificat şi căruia i se adăugase un ceas. Se pare că doar o treime din cantitatea pusă de atentator a explodat. Aceasta a fost suficientă însă ca toate geamurile Senatului să se facă ţăndări”.

Max Goldstein, în centru, de 23 de ani, a fost liderul grupului de atentatori, avându-i complici pe Leon Lichtblau (în stânga) și Saul Osias (în dreapta)

Atentatorul avea 23 de ani și era poreclit „Ciungul”

Goldstein, care i-a avut drept complici în acțiunea teroristă pe Saul Osias și Leon Lichtblau, a scăpat în prima fază, refugiindu-se în Rusia. Avea 23 de ani, se născuse în Bârlad și absolvise un an la Liceul comercial din București (azi Crețulescu). I se zicea Ciungul sau “omul cu cârlig”, pentru că mâna dreaptă îi fusese amputată în urma unei explozii pe cînd se afla în Rusia la o școala de terorism din cauza unei bombe care ii explodase în mână. Fusese deja condamnat în România la zece ani de închisoare pentru crime împotriva statului. În 1917 a dezertat la Odessa și s-a amestecat printre bolșevici și românii extremiști, fiind o vreme garda de corp a lui Cristian Racovski, un comunist bulgar stabilit în România și Rusia, unul dintre primii conducători ai mișcării socialiste internaționale și de la noi. Întors în țară, Goldstein a fost prins, judecat, dar a reușit să evadeze din închisoare în condiții spectaculoase și să ajungă clandestin în Rusia. S-a întors îndoctrinat ca agent, stipendiat de la Moscova de CEKA (prima formă instituțională de poliție secretă a statului bolșevic rus), instruit să comită atentate. Era deja un terorist profesionist. De altfel, cu doar o lună înainte de atentatul din Senat, încercase să arunce în aer trenul în care se afla ministrul Constantin Argetoianu, un aprig prigonitor al comuniştilor în perioada interbelică. Bomba a explodat, dar spre norocul ministrului, aceasta a afectat jumătatea goală a vagonului în care se afla. După atentatul de la Senat a fugit la Iași și Chișinău, apoi din nou în Rusia. A fost arestat din nou, în noiembrie 1921, la Călugăreni (avea asupra lui 15 kg explozibil). Trecuse fraudulos frontiera la Giurgiu, venind din Bulgaria, după ce trăsese asupra unui grănicer. A fost judecat în 1922, odată cu comuniștii arestați la congresul lor din mai 1921, în așa anumitul “proces din Dealul Spirii”. Max Goldstein a fost condamnat pe viață. A fost internat la Doftana unde a murit în octombrie 1925, după 57 de zile de greva foamei. Nu a regretat niciodată atentatul, considerindu-l punctul culminant al vieții lui de ”revoluționar”.

Sala Senatului, așa cum arăta imediat după explozia bombei puse de Max Goldstein, ce s-a soldat cu trei morți și trei răniți

Scopul atentatului: aruncarea în haos a țării și instaurarea unui regim bolșevic

Unii istorici au considerat că ținta atentatului ar fi fost Octavian Goga, marele poet, senator la acel moment și cunoscut pentru atitudinile sale antisemite. Acesta ar fi trebuit să țină un discurs în fața senatorilor, dar pe drumul spre tribună se oprise ca să discute cu cineva, astfel că locul de vorbitor a fost ocupat de episcopul de Oradea, Dimitrie Radu, una dintre victimele deflagrației. Dar miza ar fi fost, totuși prea mică. Goga încă nu era omul politic de mai târziu, nici antisemitismul lui nu avea cotele ulterioare. Miza mult mai importantă și mai logică era crearea unui haos în România și „ridicarea maselor” pe fondul acelei instabilități. Ținta finală: înlăturarea monarhiei, a statului de drept și succesul revoluției bolșevice și instaurarea unui regim comunist și în România.

De altfel, cu trei ani înainte, în decembrie 1917, când conducerea țării era încă refugiată la Iași în frunte cu Regele Ferdinand și Regina Maria, România fiind în pragul dezmembrării totale, ba chiar al dispariției ca stat, un alt terorist bolșevic, Simion Grigorievici Rosal, a fost trimis la Iași de însuși Lenin, în fruntea unui grup de 80 de persoane, pentru „a netezi drumul spre o revoluție comunistă”. Misiunea ar fi fost asasinarea Regelui Ferdinand, dar, în lipsa ordinelor scrise date de Lenin, unii istorici sunt de părere că ținta ar fi fost, mai degrabă, generalul Dimitri Grigorovici Scerbacev, conducătorul a ceea ce mai rămăsese din tabăra „albilor”, cum era denumită armata țaristă, spre deosebire de dușmanii „roșii” ai forțelor militare bolșevice. Încercarea lui Rosal a dat, însă, greș, el și grupul său fiind dibuiți și arestați de autoritățile române în 21 decembrie 1921.

Dar intenția noii Rusii bolșevice de a destabiliza și a impune un guvern comunist și în România nu fusese abandonată. Iată de ce pare mult mai firească această motivație a atentatului de la 8 decembrie 1920, decât asasinarea punctuală a unui politician care, în acel moment, nu era nici cel mai important, nici cel mai influent personaj din politica României Mari. Acțiunea fermă ulterioară a autorităților au făcut ca pericolul comunist să fie ținut sub control, ba chiar, în anii ce au urmat, aproape desființat. Din păcate, el a revenit cu brutalitate o dată cu tancurile sovietice din Al Doilea Război Mondial reușind să câștige finalmente „partida” și puterea în România pentru următorii 45 de ani.