Udrea: ”Borșul de miel e mai important pentru mine decât ce spune Ponta”

Ultima actualizare:

    Elena Udrea
Elena Udrea

Deși se pregătește de sărbătorile pascale, Elena Udrea nu scapă nicio conferință de presă a celor din Opoziție. Aceasta povestește pe blogul ei cum s-a oprit din gătit în momentul în care a citit pe monitorizări ce a declarat Victor Ponta ieri. Totuși, președintele PDL București a recunoscut că "borșul de miel e mai important" decât ce spune Ponta.

"Proaspăt întors din Dubai, copt( cine a spus că este necopt?!)la soarele Golfului, cu nisipul încă pe picioare, Victor Ponta s-a grăbit să se audă vorbind", își începe Udrea postarea pe blog.

"Fiind ocupată cu pregătirile de sărbători, nici nu am încercat să aflu cam ce a grăit acesta, dar am citit pe monitorizări că s-a referit şi la votul uninominal. Atâta ipocrizie m-a făcut să mă opresc din gătit, deşi borşul de miel este mult mai important altminteri pentru mine decât ce spune Ponta", a mai scris aceasta.

Udrea ține să reamintescă faptul că Ponta, și implicit PSD, s-a opus votului uninominal. "A uitat că a fost nevoie să facem un referendum, la iniţiativa Preşedintelui Traian Băsescu, pentru a-i putea obliga să treacă de la votul de listă la cel de persoană", scrie liderul PDL.

Udrea mai spune că Opoziția a inventat un sistem electoral aberant, "creat special pentru a-i aduce în Parlament pe cei care nu erau în stare să îşi câştige voturile şi care au devenit senatori sau deputaţi, deşi au pierdut alegerile".

Udrea critică sistemul "pesedistopenelist, tipic dâmbovițean", care permite celor care ies pe locurile secunde să primească un loc în Parlament, iar celor cu cele mai multe voturi să plece acasă. "Aşa au ieşit senator Crin Antonescu şi deputaţi Călin Popescu Tăriceanu, Ludovic Orban, etc. Alţii, precum Victor Ponta, au fugit să candideze în provincie, în locurile cele mai sigure, unde PSD avea cel mai mare scor şi primari în funcţie, respectiv în Gorj!", mai scrie Udrea.

Udrea reiterează necesitatea corectării actualului sistem și spune că noua modalitatea de alegerea a parlamentarilor depinde doar de reprezentanții partidelor politice și de interesele acestora.

"După cum este de aşteptat, ipocrizia ne va împiedica să avem o dezbatere şi o decizie corecte! Of, of, atâtea pretenţii şi atât de ipocrit!", conchide fostul ministru la Turismului.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Margareta a României și Florin Enache foto Facebook jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
marcel bolos jpg
TRAGERI LOTO LOTERIA ROMANA
Tarom jpg
IPS Teodosie FOTO Calin Gavrilas jpg
Nava Elcano  jpeg
Kate Middleton înmormântare Prințul Philip foto Getty Images (3) jpg
focul de artificii a atras mii de oradeni in centrul orasului foto mihai jurca n jpg
Casă tătărească din Dobrogea. Fotografie de Anatole Magrin (© Imago Romaniae)
image
actualitate.net
image
actualitate.net