Bagi benzină? Guvernul te arde la buzunar!

Ultima actualizare:
Accizele la carburanţi cresc cu 35 de bani
Accizele la carburanţi cresc cu 35 de bani

Una caldă, alta rece! După ce bugetarii cu salarii mici au aflat ieri că vor primi mai mulţi bani în 2014, premierul Victor Ponta a anunţat că preţul carburantului va creşte.

Astfel, benzina şi motorina se vor scumpi cu 7 eurocenţi pe litru (31 de bani). Click! îţi spune care sunt cele mai importante schimbări decise de Guvern după negocierile cu Fondul Monetar Internaţional.

Premierul Victor Ponta a încercat să ascundă veştile proaste cu câteva anunţuri pozitive

simeon stalpnicul png

- Salariul minim brut va fi majorat în două etape la 900 lei. O veste bună pentru bugetari! Salariul minim brut va fi majorat anul viitor în două etape, respectiv de la 800 lei, în prezent, la 850 lei începând cu 1 ianuarie şi la 900 lei de la 1 iulie. În acest moment, 400.000 de persoane angajate la stat câştigă sub 1.000 de lei.- Creşteri salariale pentru medicii rezidenţi şi profesorii debutanţi. După ce au ameninţat cu grevă şi demisii în masă, Guvernul s-a gândit să le mărească salariile profesorilor şi medicilor rezidenţi. Schimbarea va intra în vigoare de la anul, însă nu s-a decis încă procentul creşterii. - Toate pensiile vor fi indexate cu 3,76%. Şi pensionarii pot răsufla uşuraţi după atâtea tăieri. În 2014, toate pensiile vor indexate cu 3,76%. De exemplu, un bătrân care încasează o pensie de 700 de lei, ar primi în plus aproximativ 26 de lei începând cu anul viitor.

- Se introduce o acciză de 7 eurocenţi la litrul de carburant. Scumpiri în lanţ la pompă! Guvernul va introduce o acciză de 7 eurocenţi (aproxamtiv 31 de bani) la litrul de carburant, fie benzină, fie motorină, banii astfel colectaţi urmând să fie vărsaţi într-un fond special destinat investiţiilor în infrastructura rutieră. - Accizele vor fi indexate în funcţie de rata inflaţiei. O altă decizie luată de Guvern care va duce la noi scumpiri este indexarea accizelor de la 1 ianuarie 2014 în funcţie de rata inflaţiei şi nu de cursul de schimb. Astfel, accizele în 2014 ar putea creşte cu încă 3%, faţă de o scădere de 1,6 % cât ar fi trebuit să fie, iar carburanţii, ţigările, alcoolul şi electricitatea vor costa mai mult. - Impozit pentru construcţiile speciale deţinute de persoanele juridice (reţele transport energie, stâlpi, depozite, magazii)


    Accizele la carburanţi cresc cu 35 de bani
Accizele la carburanţi cresc cu 35 de bani

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Harry serios, Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
profi1 jpeg
cna consiliul national al audiovizualului Foto Facebook jpg
masina electrica
image
actualitate.net
image
actualitate.net